Mari speranţe îşi pun tinerii regizori ai noului val românesc în marile festivaluri de film din lume. Urmează Cannes-ul, rampă sigură de lansare a unor cariere internaţionale pentru realizatorii (şi actorii) talentaţi. Să sperăm că recentele producţii româneşti vor fi incluse în programul festivalului. Vorbim despre „Amintiri din Epoca de Aur” (şase filme cu patru autori, produse de Cristian Mungiu, care şi semnează două dintre ele), şase „legende urbane” ce-şi au originea în paginile revistei „Pentru Patrie”, o pasiune a lui Mungiu în vremea cînd nu prea aveai ce citi în presa românească.
Corneliu Porumboiu a terminat şi el un film, „Poliţist, adjectiv”, turnat tot la Vaslui, ca şi „A fost sau n-a fost?”. În distribuţie se află Dragoş Bucur şi Vlad Ivanov. Mai este şi „Copilăria lui Icar” de Alexandru Iordăchescu, cu marele avantaj de a-l avea în rolul principal pe Guillaume Depardieu, din nefericire decedat în timpul filmărilor.
„Francesca” lui Bobby Păunescu poate vedea Cannes-ul, de asemenea. Un atu: frumuseţea Monicăi Bîrlădeanu, în rolul unei educatoare care vrea să plece în Italia. Sînt comentatori care pariază şi pe talentul ei actoricesc. Sînt valori sigure ale cinematografiei româneşti de astăzi şi ar fi păcat să nu aibă şansa acestei a 62-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes.
De menţionat că grupajul „Amintiri din Epoca de Aur” va deschide TIFF-ul de la Cluj Napoca, imediat după Cannes, din 29 mai.