Cîteva cuvinte de adio pe spatele fotografiei iubitei sale sînt tot ce a rămas în urma unui tînăr care, din cauza problemelor sentimentale, a luat decizia de a-şi pune capăt zilelor. Bărbatul a fost găsit spînzurat, sîmbătă dimineaţa, pe terenul de sport din curtea Grupului Şcolar de Arte şi Meserii „Spiru Haret” din Constanţa, în apropiere de blocul în care locuieşte. Părinţii săi ştiau de intenţiile sale sinucigaşe, însă nu l-au luat niciodată în serios. Se pare însă că, vineri noaptea, după ultima ceartă cu prietena sa, tînărul şi-a pus în aplicare planul. Şeful Secţiei 1 Poliţie Constanţa, cms. Emilian Pîrvu, a declarat: „În dimineaţa zilei de 13 decembrie, am fost sesizaţi de către dispeceratul Serviciului de Urgenţă 112, că în curtea Grupului Şcolar de Arte şi Meserii Spiru Haret Constanţa, de pe strada Petru Vulcan, nr. 100, se află cadavrul unei persoane spînzurate. Echipa operativă a descoperit în curtea liceului trupul neînsufleţit al unui bărbat, atîrnînd de o funie înfăşurată pe inelul coşului de baschet. Victima avea asupra sa documentele personale şi a fost identificată a fi Vanghele Custură, de 33 de ani, din Constanţa. În buzunarele sale a fost găsită şi o fotografie a unei fete, pe spatele căreia erau scrise cîteva rînduri, un mesaj de adio.” . Rezultatul raportului medico - legal a arătat că moartea bărbatului a fost una violentă şi a survenit prin asfixie. Pîrvu a adăugat că probele adunate pînă în prezent conduc spre ipoteza unei sinucideri, însă lucrurile vor fi certe odată cu finalizarea anchetei. Ancheta desfăşurată pînă în acest punct a scos la iveală faptul că, în urmă cu ceva vreme, tînărul ar fi refuzat un loc de muncă în Constanţa, în favoarea unuia peste hotare, motiv ce ar fi declanşat certurile şi, implicit, ruptura dintre el şi prietena sa. Discuţiile în contradictoriu tot mai dese l-au adus pe bărbat în pragul unei depresii, pe fondul căreia a început să se gîndească la sinucidere. Mai mult decît atît, oamenii legii spun că înainte de a se sinucide, bărbatul şi-a pregătit, pe patul din garsoniera în care locuia, un costum de haine şi suma de şapte mii de lei.