Pronunţarea deciziei definitive în dosarul privatizărilor strategice, în care foştii miniştri Şereş şi Nagy au fost condamnaţi de prima instanţă la şase, respectiv cinci ani de închisoare, procurorii cerând pedepse cu executare orientate spre maxim, a fost amânată, ieri, de ICCJ, până la 21 ianuarie. Ultimul termen al procesului a avut loc la 19 decembrie, când Completul de cinci judecători al ICCJ a ascultat pledoariile finale şi ultimul cuvânt al inculpaţilor, stabilind totodată să dea decizia finală în 5 ianuarie. Avocaţii apărării au cerut atunci, în principal, achitarea clienţilor lor sau, în subsidiar, pedepse blânde şi au acreditat ideea că documentele despre care DIICOT susţine că reprezentau secrete de stat sau de altă natură ar fi fost în realitate documente cu statut normal, a căror furnizare nu atrăgea astfel de acuzaţii. Apărătorii inculpaţilor au mai arătat că multe dintre infracţiunile de care sunt acuzaţi clienţii lor nu se probează cu nicio dovadă adusă de DIICOT, astfel că se impune achitarea lor. Fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş le-a arătat judecătorilor, în ultimul cuvânt, că în dosar nu există "niciun prejudiciu, nicio vătămare, nici măcar documente secrete". "Aveţi doar acuzaţii „umflate” prin mijloace specifice ale Ministerului Public, prin furnizarea pe surse a unor informaţii din anchetă", a mai declarat Sereş, care a arătat că DIICOT nu deţine nicio probă concretă care să dovedească întâlnirile sale cu Stamen Stanchev, iar martorii aduşi să relateze despre aceste aspecte nu au confirmat astfel de întâlniri şi nici că ar fi făcut vreun demers pentru a-i transmite consultantului străin documente prin terţe persoane. La rândul său, fostul ministru al Telecomunicaţiilor Zsolt Nagy le-a declarat judecătorilor că viaţa sa a fost schimbată în cei opt ani de proces. El a susţinut că nu a aderat sau sprijinit vreun grup infracţional despre care să aibă cunoştinţă. Nagy le-a mai spus judecătorilor că privatizările nu au folosit documente clasificate şi că acuzaţiile la adresa sa sunt formulate pe baza convorbirilor dintre terţe persoane.
11 ANI DE ÎNCHISOARE PENTRU SPIONAJ Reamintim că, în 17 decembrie, procurorul DIICOT a cerut pedepse maxime cu executare pentru toţi inculpaţii din dosarul privatizărilor strategice şi sporuri de pedeapsă pentru Donciu şi Mucea, arătând că unele dintre infracţiuni au fost comise de către aceştia în formă continuată. La fondul dosarului, fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş a fost condamnat, în 3 decembrie 2013, de instanţa supremă, la şase ani de închisoare cu executare, pentru trădare prin transmitere de secrete. Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare, pentru aderare la un grup infracţional. Consultantul internaţional Vadim Benyatov a fost condamnat la zece ani de închisoare cu executare, pentru spionaj. Stamen Stanchev a primit cea mai mare pedeapsă din dosar, respectiv 11 ani de închisoare pentru spionaj, precum şi patru ani şi zece luni pentru iniţierea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat. Dacă pedeapsa rămâne definitivă, Stanchev va sta în detenţie 11 ani. Mihai Radu Donciu, fost consilier al ministrului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în mandatul lui Nagy (cu responsabilităţi pe linia privatizării agenţilor economici în subordinea ministrului), a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare cu executare, pentru trădare prin transmitere de secrete. Mihai Dorinel Mucea, fost adjunct al şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru trădare prin transmitere de secrete, din care i-au fost scăzute două luni, perioada arestului preventiv.
Instanţa l-a mai condamnat pe cetăţeanul ceh Michal Susak la patru ani şi zece luni de închisoare pentru iniţierea unui grup infracţional transnaţional şi la zece ani de închisoare pentru complicitate la spionaj, urmând să execute pedeapsa cea mai grea.
Mircea Călin Flore, senior director CSFB Europe Ltd. Londra la data faptelor, cetăţean româno-englez, a primit o pedeapsă de patru ani şi zece luni de închisoare pentru iniţierea unui grup infracţional transnaţional şi nouă ani şi şase luni de închisoare pentru complicitate la spionaj. Instanţa a comasat pedepsele şi a dispus ca Flore că execute nouă ani şi şase luni de închisoare.
Gabor Kerekes a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pentru aderare şi sprijinire a unui grup infracţional transnaţional.
Tot cinci ani de închisoare a primit şi cetăţeanul turc Mustafa Oral, pentru iniţiere şi sprijinire a unui grup infracţional transnaţional.
Procesul "privatizărilor strategice" a început în 20 aprilie 2007 doar cu acuzaţii Stamen Stanchev, Mihai Dorinel Mucea şi Mihai Radu Donciu. Aceştia au fost trimişi în judecată, în 18 aprilie 2007, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi spionaj, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi trădare prin transmitere de secrete. În acelaşi timp, s-a dispus judecarea separată a părţii din dosar referitoare la Vadim Benyatov Don, care a fost trimis în judecată în 13 septembrie 2007 de către procurorii DIICOT, fiind acuzat că ar fi luat măsuri în vederea obţinerii de informaţii secrete din domeniul energetic, al economiei naţionale a României, informaţii care ar fi fost de natură să pericliteze securitatea statului. În 30 martie 2009, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată şi pe Codruţ Şereş, Zsolt Nagy, Gabor Kerekes, Mircea Călin Flore, Michal Susak şi Mustafa Oral. Aceştia sunt acuzaţi de activităţi ilicite cu caracter penal derulate în legătură cu privatizarea SC Electrica Muntenia Sud, vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a SC Romaero SA Bucureşti şi SC Avioane SA Craiova, aflate în portofoliul MEC-OPSPI, consultanţă în vederea privatizării SN Radiocomunicaţii, adjudecarea licitaţiei pentru asigurarea consultanţei în vederea restructurării şi privatizării CN Poşta Română din portofoliul MCTI, selectarea prin licitaţie a consultantului internaţional pentru listarea la bursă a pachetului de 46% din acţiunile deţinute de statul român la SC Romtelecom SA din portofoliul MCTI.
Ulterior, dosarele au fost comasate, cei zece inculpaţi fiind judecaţi, în aceeaşi cauză, de magistraţii ICCJ.