„Spiru Haret” cere sesizarea Curţii Constituţionale pentru o ordonanţă privind salarizarea bugetarilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Spiru Haret” cere sesizarea Curţii Constituţionale pentru o ordonanţă privind salarizarea bugetarilor

Social 11 Februarie 2009 / 00:00 550 accesări

Federaţia Sindicatelor din Învăţămînt “Spiru Haret” cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la Ordonanţa de Urgenţă nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, act pe care-l apreciază “aberant”. Federaţia susţine că OUG 1/2009 reia dispoziţiile OUG 151/2008, cu singura diferenţă că majorarea salariilor va avea loc de la 1 aprilie, nu de la 1 martie. Astfel, Federaţia susţine că OUG 1/2009 încalcă mai multe articole constituţionale care consfinţesc dreptul la respectarea tratatelor internaţionale şi la muncă, precum şi la rolul Parlamentului şi al Guvernului. Pe lîngă solicitarea înaintată Avocatului Poporului, Federaţia intenţionează să adeseze Guvernului “o plîngere prealabilă, prin care va solicita modificarea OUG nr. 1/2009, în sensul abrogării art. 2 şi 3 din aceasta”, referitoare la coeficienţii de multiplicare şi la valorile acestora pentru perioadele 1 ianuarie-31 martie, respectiv 1 aprilie-31 august 2009. Federaţiile din Educaţie au renunţat, în 14 noiembrie, la greva generală anunţată pentru 18 noiembrie, atenţionînd că vor relua protestele dacă, după instalarea viitorului Guvern, legea de majorare cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice nu va fi aplicată. Liderii Federaţiilor “Spiru Haret”, “Alma Mater”, FSLI şi FEN atenţionau că, în situaţia în care, după instalarea noului Guvern, Legea 221/2008, care prevede majorarea cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice, nu va fi aplicată cu începere de la data de 1 octombrie 2008, vor declanşa greva generală.



12