Studenţii Universităţii „Spiru Haret” (USH) - Filiala Constanţa care erau înscrişi la forma de învăţământ la distanţă, au fost transferaţi la alte forme de învăţământ. Potrivit rectorului USH Constanţa, Olga Duţu, în judeţul Constanţa erau nici mai mult nici mai puţin de 3.000 de studenţi care aleseseră învăţământul la distanţă. „Ei au fost transferaţi la formele de învăţământ fără frecvenţă şi de zi, care sunt recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI). Toţi cei 3.000 de studenţi erau înscrişi la cele două facultăţi care funcţionează în municipiul Constanţa, prin urmare, transferul nu a fost dificil”, a declarat Olga Duţu. În municipiul Constanţa, USH are doar două facultăţi şi anume, Facultatea de Drept şi Administraţie Publică şi Facultatea de Management financiar contabil. Reamintim că, pe 25 noiembrie, Senatul României a adoptat ordonanţa prin care învăţământul la distanţă din cadrul USH este desfiinţat. „Decizia nu este finală. Ordonanţa trebuie să treacă şi de Camera Deputaţilor pentru a intra în vigoare. În orice caz, conducerea USH a contestat această ordonanţă în instanţă, pe 11 ianuarie 2010 urmând să fie pronunţată o decizie în acest caz”, susţine Olga Duţu. Ea a adăugat că, la cele două facultăţi din judeţul Constanţa sunt înscrişi aproximativ 12.000 de studenţi, între aceştia numărându-se şi masteranzii, în condiţiile în care, cifra de şcolarizare la cele 16 facultăţi ale Universităţii „Ovidius” din Constanţa ajunge abia la 7.800. În ciuda faptului că reprezentanţii Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) au declarat că masteratele oferite de USH nu au obţinut niciun fel de aviz din partea agenţiei, nefiind recunoscute de MECI, conducerea USH Constanţa afirmă că este vorba doar de o neînţelegere. „A fost interpretată greşit lista afişată de ARACIS. Ei au afişat lista cu programele de masterat care a fost avizată în 2009. Programele noastre au fost avizate în anii anteriori, prin urmare nu aveau cum să apară pe această listă”, a afirmat Olga Duţu. Declaraţiile acesteia sunt, însă, contrazise de reprezentanţii agenţiei: „Până în prezent, ARACIS nu a acreditat niciun program de studii universitare de masterat al acestei universităţi”.