Sănătatea din România n-a scăpat de cumplita boală: subfinanţarea. Bolnavii îşi plătesc în continuare medicamentele şi materialele sanitare în multe dintre spitalele din ţară, cadrele medicale sunt în continuare mituite, pacienţii sunt victime ale unui sistem pentru care se tot încearcă găsirea tratamentului salvator. Managerii de spitale au atras atenţia asupra unor bugete, pe 2013, mult prea mici, comparativ cu nevoile lor. Astfel, ei nu au negat că bolnavii vor mai fi puşi să-şi cumpere unele medicamente. Reprezentanţii medicilor sunt indignaţi de faptul că bugetul Sănătăţii nu a fost majorat, aşa cum s-a anunţat, şi că astfel bolnavii vor avea de suferit din cauza subfinanţării. Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, este de părere că această situaţie este cauzată de lipsa unor politici intersectoriale sau de deficitul de personal sanitar. El susţine că este continuată politica „aruncării prafului în ochi” şi că, deşi guvernanţii au anunţat că au majorat cu un miliard de euro bugetul Sănătăţii, în realitate bugetul alocat pentru îngrijirea pacienţilor din România a scăzut cu 18%, întrucât creşterea bugetară merge la plata arieratelor pe diferite domenii - medicamente, aparatură medicală. El a arătat că dacă banii nu sunt alocaţi direct sistemului de îngrijiri de sănătate, este pusă în pericol atât siguranţa pacienţilor, cât şi cea a corpului medical. „Există o mare demagogie lansată în urmă cu 21 de ani, când sănătatea şi educaţia au fost declarate priorităţi naţionale, dar niciodată nu au fost finanţate ca priorităţi naţionale”, susţine prof. univ. dr. Astărăstoae, care a adăugat că fără o rectificare pozitivă a bugetului, spitalele din România vor rămâne în octombrie fără finanţare. Prof. univ. dr. Astărăstoae s-a arătat îngrijorat de declaraţia premierului Victor Ponta, potrivit căreia rectificarea bugetară nu va fi una pozitivă. „Este un lucru mai mult decât periculos pentru sistemul de îngrijiri de sănătate”, susţine preşedintele CMR. Oficialul precizează că trebuie să existe o finanţare corespunzătoare a sistemului de sănătate înainte de a se discuta despre orice altă problemă, pentru că nu poate să existe o creştere economică, o creştere a PIB-ului, o ieşire din recesiune sau criză atât timp cât nu există o stare de sănătate corespunzătoare a populaţiei. „Noi, pe toţi parametrii obiectivi, morbiditate, boli cronice, mortalitate evitabilă, suntem pe ultimul loc”, a explicat profesorul, arătând că toate ţările care s-au dezvoltat economic au investit, în primul rând, în Sănătate.
PROMISIUNI Pe de altă parte, au existat promisiuni certe ale oficialilor din Ministerul Sănătăţii (MS), potrivit cărora bugetele spitalelor, în special cele de urgenţă, vor beneficia de fonduri suplimentare în urma programului de terapie intensivă. Miercuri, 3 aprilie 2013, aflat la Constanţa, secretarul de stat în MS dr. Raed Arafat avea să le dea pacienţilor cea mai bună veste din Sănătatea ultimilor ani. El anunţa că pacienţii nu vor mai fi puşi să-şi cumpere medicamentele, aşa cum se întâmplă în prezent. Pentru asta, însă, el a cerut un răgaz de aprox. 2-3 luni. Tot atunci, secretarul de stat a declarat că şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa va avea parte de o suplimentare semnificativă de fonduri, prin introducerea sa în programul de anestezie terapie intensivă adulţi, dar şi copii. „Creşterea este de aprox. 30% pe bolnav, la care se adaugă subvenţionarea pe terapie intensivă, care poate să fie câteva sute de euro pe caz”, a spus dr. Arafat.
„AJUNGE...”
Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România a decis, ieri, să solicite o întâlnire cu guvernanţii pentru soluţionarea problematicii din sistem, în caz contrar urmând să se stabilească un plan de acţiuni până în luna iulie, ce se poate finaliza cu blocarea sistemului de sănătate. „Ajunge! Nu mai acceptăm să fim blamaţi, batjocoriţi, prost plătiţi”, a spus preşedintele CMR.