Spitalele constănţene, sub ameninţarea carantinei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Spitalele constănţene, sub ameninţarea carantinei

Eveniment 25 Ianuarie 2007 / 00:00 682 accesări

În ciuda faptului că la Galaţi au murit opt persoane din cauza unor afecţiuni respiratorii, Ministerul Sănătăţii susţine că în România nu este epidemie de gripă, chiar dacă numărul total de viroze a crescut cu aprox. 1.500 de cazuri, deoarece comparativ cu valorile aşteptate, incidenţa lor corespunde sezoanelor neepidemice. Valo-rile aşteptate au fost calculate pe baza mediei ratelor de incidenţă din ultimele cinci sezoane neepi-demice de supraveghere (ultimii cinci ani). Ministerul Sănătăţii a făcut din nou reco-mandări pentru evitarea îmbolnăvirii prin afecţiuni respiratorii acute virale: evitarea aglomeraţiilor, evitarea contactului cu persoanele bolnave, folosirea batistei, respectarea regulilor de igienă personală, aerisirea încăperilor şi a locurilor de muncă, prezentarea la medicul de familie la primele semne de boală, consumul de fructe şi legume bogate în vitamine, îmbrăcăminte corespunzătoare sezonului, evitarea staţionării în frig timp îndelungat. Din cauza creşterii incidenţei afecţiunilor acute respiratorii şi pentru a împiedica îmbolnăvirea celor internaţi a fost restricţionat accesul vizitatorilor în spitalele din judeţul Cluj, Suceava, Prahova, Galaţi, Gorj, Satu Mare, Mehedinţi şi Botoşani. Ministerul Sănătăţii a mai precizat faptul că „numărul de pneumonii” este un indicator epidemiologic de evoluţie a infecţiilor respiratorii şi nu se referă strict la pneumoniile virale sau gripale, ci la pneumonii acute, indiferent de etiologie.

Autoritatea de Sănătate Publică Constanţa se pregăteşte să decidă dacă se va institui carantină restrînsă în cadrul secţiilor pediatrice şi de neo-natologie din spitale. Potrivit conducerii instituţiei, în ceea ce priveşte numărul îmbolnăvirilor cu gripă, situaţia actuală nu este îngrijorătoare, dar se iau măsuri pentru intervenţie rapidă. Conducerea ASP este de părere că nu există motive pentru a se introduce o carantină generală în unităţile sanitare din judeţ, dar apropierea de Bulgaria, unde cazurile de gripă sînt în creştere, poate duce la restricţionarea accesului vizitatorilor în secţiile unde se află pacienţi cu risc crescut de îmbolnăvire, cum sînt, de exemplu, copiii.

Astfel, ASP a dipus restricţionarea accesului vizitatorilor în secţiile de pediatrie, oncologie, neonatologie şi maternitate. Mai mult decît atît, ASP are pregătite şi cabinetele din punctele de frontieră cu Bulgaria, pentru cazul în care MAE şi Ministerul Sănătăţii vor decide măsuri de protecţie la frontieră, dată fiind rata mare de îmbolnăviri din ţara vecină.



12