Spitalele din Constanţa, verificate de specialişti din Călăraşi, Ialomiţa şi Galaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Spitalele din Constanţa, verificate de specialişti din Călăraşi, Ialomiţa şi Galaţi

Social 30 Iunie 2009 / 00:00 505 accesări

Comisii mixte ale Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au început, de ieri, verificarea spitalelor care au acumulat datorii la furnizorii de medicamente şi materiale sanitare. Obiectivul principal al verificărilor îl va reprezenta analiza şi controlul serviciilor medicale realizate şi nedecontate, comparativ cu arieratele înregistrate. Comisiile vor verifica indicatorii medicali şi economici din anii 2007 şi 2008 ai acestor unităţi. “Cele două unităţi din Constanţa care au datorii sînt Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa şi Spitalul Orăşenesc din Cernavodă”, a declarat directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, dr. Camelia Ciobotaru. Controalele autorităţilor vor fi de tip încrucişat: de exemplu, echipe de control din sudul ţării vor verifica unităţile din nord, pentru a nu exista suspiciuni. La sfîrşitul perioadei de control, toate datele colectate vor fi confruntate cu datele existente la furnizori, pentru a se lua o decizie privind legalitatea datoriilor şi găsirea unor soluţii pentru deblocarea situaţiei. Dr. Ciobotaru a precizat că cele două spitale din Constanţa vor fi verificate de către specialişti din Călăraşi, Ialomiţa şi Galaţi. Managerii spitalelor vor avea obligaţia de a prezenta, în termen de 48 de ore de la cererea comisiilor, date privind: modul de angajare a fondurilor faţă de bugetul aprobat; planul de achiziţii aprobat pe fiecare an şi termenul de finalizare a procedurilor pe fiecare trimestru; serviciile externalizate şi costurile aferente acestora; numărul pacienţilor internaţi şi externaţi, costul mediu/zi de spitalizare, costul medicamentelor/zi sau numărul de bolnavi internaţi la un medic/asistentă medical/infirmieră. Verificările se vor finaliza pe 10 iulie.



12