Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa a anunţat că, ieri, a alocat spitalelor generale 14,3 milioane lei, din care aproximativ 12,5 milioane lei reprezintă plata salariilor. „Restul banilor vor fi folosiţi de către manageri la plata cîtorva utilităţi. Sumele sînt mici însă aşteptăm o suplimentare a filei de buget pentru a putea aloca bani mai mulţi măcar spitalelor mari, cum ar fi Spitalul Clinic de Urgenţă, care este cel mai mare consumator”, a declarat preşedintele/director al CJAS, dr. Liviu Mocanu. Sanatoriile, atît cel din Mangalia, cît şi cel de Recuperare de la Techirghiol, au primit cîte un milioan lei fiecare, de asemenea, sume insuficiente, asta după ce bugetul sanatoriilor a fost diminuat considerabil. Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Contanţa a primit 1,7 milioane lei, iar medicina primară 2,8 milioane lei. Preşedintele/director al CJAS a anunţat că va convoca în aceste zile reprezentanţii laboratoarelor pentru a semna actele adiţionale la contracte, tot în vederea efecturării unor plăţi, astfel încît să se ajungă la zi cu datoriile. Pînă atunci, marile laboratoare vor avea în continuare liste de aşteptare cu lunile, doar cele mai mici fiind mai accesibile asiguraţilor care au recomandări pentru unele analize medicale.