Spitalele, în aşteptarea măştilor de protecţie şi a pelerinelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Spitalele, în aşteptarea măştilor de protecţie şi a pelerinelor

Social 21 Martie 2009 / 00:00 539 accesări

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa au recomandat directorilor de spitale să limiteze accesul în unităţile sanitare (în special pe secţiile cu risc) pe care le coordonează, iar aparţinătorii bolnavilor să pătrundă în încăperi doar dacă au măşti şi pelerine de protecţie. Toate aceste măsuri au venit după ce numărul virozelor respiratorii a crescut alarmant în ultima perioadă. „Vizitatorii vor fi admişi pe secţii în caz de necesitate, cu utilizarea echipamentului de protecţie, inclusiv mască, şi doar dacă nu prezintă semne clinice de boală. Măsura este luată în vederea protejării bolnavilor din spital împotriva contractării unor infecţii acute ale căilor respiratorii superioare”, a explicat directorul executiv al DSPJ, dr. Camelia Ciobotaru. Directorul Spitalului de Pneumoftiziologie, dr. Erdin Borgazi, a declarat că a comandat pelerine şi măşti de protecţie şi că, în aceste zile, aşteaptă sosirea lor. Pînă atunci, aparţinătorii vor pătrunde în spitale în număr mai mic şi vor sta mai puţin la patul bolnavului. Managerul unităţii sanitare menţionate nu este singurul care se află în aşteptarea măştilor şi pelerinelor. De menţionat că Spitalul de Pneumoftiziologie este ocupat la capacitate maximă, afecţiunile fiind diverse, astfel că şi riscurile de contractare a afecţiunilor este mai ridicat. Reamintim că, faţă de săptămîna precedentă, s-a înregistrat o creştere a numărului de îmbolnăviri cu 34,70%, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, o creştere a numărului de îmbolnăviri cu 47,53%. În comparaţie cu media ultimelor trei săptămîni, în intervalul menţionat s-a înregistrat o creştere a numărului de îmbolnăviri cu 38,95%.

Taguri articol


12