Deputatul PSD Aura Vasile susţine că, prin transformarea spitalelor închise în cămine de bătrâni, Guvernul pregăteşte un “Auschwitz românesc”, adică aceste unităţi vor deveni “lagăre de concentrare şi exterminare” pentru vârstnici, care ar urma să fie forţaţi să “părăsească sistemul”. Într-un comunicat intitulat “Auschwitz-ul românesc şi Dr. Mengele de România”, deputatul critică închiderea spitalelor, precizând că este fără precedent, în istorie, ceea ce ni se prezintă în aceste zile la TV în legătură cu sistemul sanitar românesc. “Vedem imagini cutremurătoare cu mame ce abia au născut, bătrâni cu diverse afecţiuni sau bolnavi în faze terminale, cum sunt evacuaţi din spitalele ce urmează să fie transformate în cămine de bătrâni sau în cel mai bun caz sunt mutaţi în alte spitale”, spune Aura Vasile, care a adăugat că “genocidul săvârşit de nazişti la Auschwitz, şi nu numai, este poate una dintre cele mai bune comparaţii cu ceea ce se pregăteşte astăzi bătrânilor României”. Politicianul crede că planul Executivului este ca statul să administreze pensiile bătrânilor, pentru ca apoi, în urma unor condiţii precare de asistenţă din cămine, vârstnicii să fie forţaţi să “părăsească sistemul”, adică să moară. În calitate de deputat al Parlamentului României, ea solicită nu numai demisia în bloc a Guvernului, ci şi intervenţia imediată a organismelor internaţionale pentru stoparea acestei “crime abominabile a ciumei portocalii”. Ministerul Sănătăţii a publicat, în Monitorul Oficial, lista celor 67 de spitale care nu mai pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate şi care, practic, vor fi închise, unităţile având în majoritate, cu excepţia Spitalului Caritas din Bucureşti, sub 130 de paturi. Ministrul de resort, Attila Cseke, a declarat, vineri, la Constanţa, că spitalele propuse spre desfiinţare nu mai primesc finanţare şi că personalul nu va fi disponibilizat, ci repartizat la cămine de bătrâni. Oficialul a ţinut să mai precizeze că personalul medical nu va fi disponibilizat, ci va fi transferat la alte instituţii.
POLITICĂ ANTINAŢIONALĂ. Nici fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, nu vede cu ochi buni închiderea multor spitale din România. El apreciază că Guvernul Boc nu face altceva decât să rişte blocarea activităţii medicale într-o Românie şi aşa bolnavă. “Prin închiderea unităţilor spitaliceşti, regimul Traian Băsescu umileşte şi calcă în picioare personalul medical. Când scoţi în stradă pe targă pacienţi care au nevoie de tratament şi expertiză profesională, pentru a-i transporta la kilometri întregi distanţă, duci o politică antinaţională. Este vorba şi despre o nerespectare a autonomiei publice locale care este făcută acum răspunzătoare pentru ceea ce se întâmplă prin şantajul Guvernului care ameninţă aceste autorităţi că nu le vor mai da fonduri”, a declarat Nicolăescu. Totodată, politicianul sfătuieşte autorităţile publice locale să dea în judecată Guvernul în contencios administrativ, în opinia sa acestea având câştig sigur de cauză.