De astăzi, spitalele din România vor fi verificate la sânge de către echipe mixte ale Ministerului Sănătăţii (MS) şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Controalele, demarate la câteva zile după declanşarea scandalului privind decontările ilegale de operaţii la Spitalul de Arşi, vor fi făcute în baza unui ordin comun al MS şi CNAS. “Am semnat ordinul comun cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Sunt echipe mixte de la direcţiile de control ale MS şi CNAS. Sigur că vor exista câteva criterii după care vor fi efectuate aceste controale, baza fiind respectarea clauzelor contractuale”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. La rândul său, preşedintele CNAS, Gheorghe Radu Ţibichi, a declarat că în prima etapă vor fi controlate 77 de spitale, în special secţiile chirurgicale ale acestora. Direcţia generală de monitorizare, control şi antifraudă din CNAS, care şi-a început activitatea în decembrie 2013, a făcut, în primul trimestru din 2014, controale la 1.700 furnizori de servicii - spitale, farmacii, medici de familie, în urma acestor acţiuni fiind recuperaţi 3,5 milioane de lei.
Reamintim că, la finele lui martie - începutul lui aprilie, doi reprezentanţi ai Corpului de Control al Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti s-au aflat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” (SCJU) Constanţa pentru a efectua o verificare, conform unui ordin al MS potrivit căruia toate unităţile sanitare cu paturi trebuie să fie supuse controalelor. Managerul SCJU, dr. Dan Căpăţână, a declarat, atunci, că echipa de control a verificat fiecare secţie/clinică în parte, dar şi secţiile exterioare. “Au văzut documentele, dar şi condiţiile în care-şi desfăşoară activitatea secţiile/clinicile. Nu ne putem lăuda că toate secţiile/clinicile oferă condiţii optime pacienţilor, avem şi secţii nerenovate, pentru care există planuri de conformare. Ştim că există şi motive de nemulţumire, încercăm pe cât posibil să le corectăm. Rapoartele întocmite de cei doi reprezentanţi au coincis cu ale noastre, în acest sens”, a spus dr. Căpăţână. Tot atunci, managerul a declarat că, în general, nu sunt lucruri nelalocul lor, care să ducă la sancţiuni, dimpotrivă, SCJU a fost felicitat de către cei doi medici de la Bucureşti, ei fiind încântaţi de noile secţii/clinici, dar şi de organizarea scriptică, pe care au considerat-o impecabilă.