În anul 2008 vor fi construite 28 de spitale, va fi dublat numărul medicamentelor din lista de tratamente compensate în proporţie de 90% şi va fi introdusă salarizarea după criteriul performanţei. Acestea sînt promisiunile ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, pentru 2008. Nicolăescu susţine că vom avea de-a face cu o reformă calitativă. „În primul trimestru vom finaliza noul contract-cadru (COCA) pentru acordarea asistenţei medicale. Este un act care conţine elemente noi de flexibilitate, în care vom pune în faţă pacientul şi nu birocraţia sistemului. Vom încerca să realizăm prevederi prin care sistemul să fie în slujba omului. Noul COCA va intra în vigoare în trimestrul al doilea”, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Tot în ianuarie va fi stabilită şi noua listă de compensate şi gratuite. Dar înainte, chiar în primele zile ale lui 2008, vor fi făcute schimbări la nivelul comisiilor de specialitate, acest lucru fiind determinat de faptul că au fost înregistrate o serie de nereguli. Nicolăescu a precizat că, pentru acest an, fondurile alocate medicamentelor compensate şi gratuite vor creşte cu 18% faţă de 2007. “Vrem să dublăm numărul medicamentelor care să fie incluse pe lista A, compensare 90%, tocmai pentru ca să crească accesul pacienţilor la medicamente, mai ales că cei mai mari consumatori sînt săracii, pensionarii cu venituri mici. Pe lista B vor fi medicamente generice, altele decît cele de pe lista A, dar şi branduri, adică produse originale”, a adăugat demnitarul. Tot în cursul trimestrului I din 2008, specialiştii Ministerului Sănătăţii Publice (MSP) vor discuta despre o nouă modalitate de calcul a preţului la medicamente, în sensul în care va fi scăzut plafonul la care se calculează primul generic. De asemenea, potrivit ministrului Sănătăţii, tot în primul trimestru al acestui an va fi gata, în premieră, şi pachetul de servicii minimale de bază, aplicabil odată cu COCA. În plus va fi realizat, tot pentru prima dată, un pachet de servicii pentru urgenţe. O altă noutate în anul 2008 vizează introducerea salarizării pe bază de performanţă. În trimestrul întîi, managerii, şefii de secţie şi comisiile de specialitate vor stabili criteriile pentru salarizarea după performanţă. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a fost ales, pe 9 noiembrie 2007, centru pilot pentru acest tip de salarizare. Pentru a elimina posibilitatea favoritismelor, conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a verificat activitatea fiecărui medic în parte, iar în cazul în care s-a constatat că vreunul dintre medicii dintr-o anumită echipă are un număr foarte mare de pacienţi comparativ cu ceilalţi colegi, şefii de secţie au trebuit să explice situaţia. Totodată, ministrul Sănătăţii va propune o nouă lege privind organizarea rezidenţiatului, actul normativ urmînd să apară în ianuarie. În 2008 va continua şi acţiunea privind dotarea spitalelor cu echipamente performante, precum RMN, CT, ecografe, aparate de radiologie, endoscoape, angiografe, laparoscoape, echipamente pentru blocurile operatorii.