În urmă cu un an, declaraţia unui medic pediatru din cadrul Spitalului Clinic Judeţean a şocat, deoarece acesta afirma că unul dintre micuţii săi pacienţi era să moară sufocat din cauza unui gîndac, care i-a intrat în gură, în timp ce acesta era internat. Acest lucru a determinat o firmă specializată în deratizări să facă o dezinsecţie completă a unităţii sanitare. Prima parte a acesteia a avut loc spre finalul anului trecut, iar ieri a avut loc ultima deratizare. “Procesul de deratizare şi dezinsecţie a spitalului a început miercuri seara, iar joi l-am finalizat”, a declarat purtătorul de cuvînt al Spitalului Judeţean, dr. Florian Stoian. Cît timp a durat deratizarea, accesul vizitatorilor a fost limitat, însă restul activităţii medicale a decurs normal, medicii putînd opera la fel ca în orice altă zi.