Spitalul cu cel mai mare necesar de sânge din țară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Spitalul cu cel mai mare necesar de sânge din țară

Sănătate 03 Octombrie 2014 / 00:00 583 accesări

Institutul Clinic Fundeni, unitatea sanitară cu cel mai mare necesar de sânge din România, a deschis, ieri, un centru de transfuzii, unde oricine - de la cadrele medico-sanitare la rude şi prieteni ai celor internaţi - poate dona sânge, a anunţat managerul institutului, dr. Carmen Orban. ”Vor putea dona, zilnic, între 40 şi 50 de persoane. Donatorii pot fi aparţinători ai pacienţilor, angajaţii spitalului, persoane care locuiesc în comuna Fundeni, oricine. Fundeni este cel mai mare consumator de sânge. Toate costurile pentru realizarea şi activitatea centrului sunt suportate de noi, personalul angajat este al nostru. Angajatele centrului lucrează continuu, nu au zi liberă”, a mai spus dr. Orban. Centrul de transfuzii de la Fundeni este prima unitate de acest fel deschisă într-un spital din Bucureşti, după ce ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat, în urmă cu o lună, că în Capitală vor fi create astfel de unităţi în câteva spitale. ”Este primul dintre cele anunţate de acum o lună. A salva vieţi este un lucru pe care fiecare trebuie să-l înţeleagă. Mulţumesc tuturor celor care au înţeles rolul donării şi managerului Institutului Fundeni, care a şi realizat rapid acestă unitate”, a spus ministrul Sănătăţii, care a precizat că Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi Spitalul Colentina vor avea, şi ele, câte un centru de transfuzie. Centrul de Transfuzii Bucureşti primeşte sânge şi din alte judeţe, nu de puține ori și Centrul din Constanța ajutând în acest sens Centrul din Capitală.



12