În urma sesizărilor apărute în presă și pe rețelele de socializare cu privire la condițiile de spitalizare din Secția de copii a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase (SCBI) din Constanța, ale creatoarei de modă Alexandra Popescu-York, stabilită în Statele Unite, potrivit cărora ”paturile din unitatea sanitară sunt împuțite și ruginite, pereții cu mucegai, asistentele și medicii nu folosesc mănuși medicinale, aerul condiționat nu funcționa și tot personalul medical este foarte neînțelegător cu situația pacientului”, reprezentanții spitalului vin cu explicații. ”Vă precizăm că acuzațiile aduse sunt nefondate și rău intenționate, fapt confirmat și în urma controlului efectuat la sediul instituției în 1 august. Copilul respectiv a fost tratat corect, cu mult profesionalism, neținând cont de faptul că nu avea CNP sau asigurare de sănătate validă, externându-se vindecat. Atât cadrele medicale cu experiență și recunoaștere profesională de pe secția de copii care au fost implicate direct, cât și intregul colectiv de conducere al spitalului își exprimă profunda dezaprobare față de atitudinea mamei acelui copil, aceasta aducând acuzații grave, știrbind astfel pe nedrept prestigiul și imaginea câștigate prin eforturi deosebite de-a lungul timpului de către colectivul medical al SCBI. Legat de relatările de mai sus, ne exprimăm regretul profund pentru situația creată și vă asigurăm de buna noastră intenție și de dorința continuă de perfecționare”, potrivit comunicatului. În același document se arată că în prezent se efectuează lucrări de consolidare ca fază preliminară a unui proiect ce vizează reparații capitale și modernizarea SCBI.
REAMINTIM „ (...) Nu există nici măcar alternativă să mergi la un spital privat în Constanța care să trateze cazuri de urgență de enterocolită, toxiinfecție alimentară sau ceva similar. (...) Paturi împuțite și ruginite, pereți cu mucegai, asistente și medici care nu folosesc mănuși medicinale, aerul condiționat nu funcționează și tot personalul medical este foarte neînțelegător cu situația pacientului. Poate unii medici sunt competenți și reușesc să vindece unii pacienți chiar și în condițiile acestea, dar riscul la care îi expun prin condițiile acordate sunt mult mai mari. Majoritatea cadrului medical așteaptă șpagă, chiar și femeile de servici și portarii. Apoi, dacă ai asigurare medicală internațională din America (la care plătești foarte mulți bani!), nu ți-o bagă în seamă pentru că nu au chef și te pun să plătești bani gheață. Șoferul de ambulanță mănâncă mici lângă bolnavul de enterocolită la care orice miros îi agravează starea… Am cumpărat săpun lichid, hârtie igienică, pernă, cearceaf, prosop, tot ce este strict necesar unui copilaș pentru că spitalul nu oferă nimic… Birourile contabilei și managerului de spital erau foarte bine amenajate. (...) Bine că s-a vindecat (copilul), dar sechelele emoționale prin care am trecut amândoi sunt grave. România, m-ai dezamăgit profund! Păcat! (...)”, a scris Alexandra Popescu-York, pe Facebook.