Cea mai mare unitate sanitară din judeţ, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, se confruntă din nou cu o criză a medicamentelor, de data aceasta fiind vorba de o lipsă a cefalosporinelor (grup de antibiotice betalactamice foarte active pe multe microorganisme, drept urmare fiind ideale în tratamentul a numeroase infecţii). „De aproape două săptămâni am făcut comandă, însă nu am primit niciun răspuns. Tot ni se spune că mijlocul de transport a plecat cu produsele, însă se circulă în condiţii de iarnă şi tot aşa. Am încercat să luăm legătura cu reprezentanţi ai firmei însă nu am primit răspunsuri concrete. Ne-au spus că ne vor trimite măcar o parte din cele 8.000 de flacoane pe care le-am comandat, însă nimic”, a declarat directorul medical al SCJU, dr. Liliana Tuţă.
FIRMA CARE SE FACE VINOVATĂ DE LIPSA PRODUSELOR ABSOLUT NECESARE ÎN TRATAMENTUL BOLNAVILOR ESTE „FARMEXPERT”
Conducerea SCJU nu poate apela la o altă firmă pentru că „Farmexpert” este cea care a câştigat licitaţia, oferind cel mai mic preţ. „Săptămâna aceasta vom avea o nouă licitaţie cu furnizorii de medicamente. Dacă această firmă va avea din nou cea mai bună ofertă şi va câştiga, să sperăm că nu vom avea aceleaşi probleme”, a mai declarat dr. Tuţă. Doctorii nu au avut de ales şi au căutat noi soluţii pentru rezolvarea acestei probleme. Mai exact au comandat 1.000 de doze de Cefazon, un înlocuitor al antibioticului, dar această cantitate este insuficientă. „Spitalul este un mare consumator, nu ştiu dacă dozele de cefazon ne vor ajunge, însă, două trei zile”, spune directorul medical. Precizăm, de asemenea, că, pentru câteva zile, SCJU a rămas şi fără un sedativ extrem de important în cazul bolnavilor care urmau să fie supuşi unor intervenţii chirurgicale - fentanyl - un sedativ puternic, cu acţiune relativ scurtă, utilizat şi în cazul durerilor de diferite etiologii, mai ales după infarctul miocardic şi după intervenţiile chirurgicale. Fără sedativ, medicii au apelat, în unele situaţii, la mialgin. Din fericire, în acest caz, problema a fost rezolvată în scurt timp. „Astăzi (ieri – n.r.) trebuie să sosească dozele comandate”, a precizat dr. Liliana Tuţă. Spitalul a rămas şi fără Aspatofort (fiole utilizate în hepatitele cronice şi acute, encefalopatii, precomă şi comă hepatică), dar şi fără vitaminele B1 şi B6, lipsa celor din urmă neconstituind nicio problemă în cazul pacienţilor.