De nenumărate ori, managerii spitalelor mari, cele care tratează cazuri complexe, au tras semnale de alarmă privind tarifele pe caz ponderat pe care le primesc, ele fiind identice sau chiar mai mici cu cele care abia dacă reuşesc să efectueze intervenţii chirurgicale minore. Exemplele au curs, ani şi ani, însă nicio reacţie din partea celor care ar fi putut să repare această greşeală. Chiar ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a precizat că sunt spitale de categoria I, cu cele mai multe servicii medicale, care au tarif mai mic sau egal spitalelor de categoria III sau IV. Nicolăescu a spus că sunt cazuri în care un spital de boli cronice dintr-un orăşel are 1.444 de lei tariful pe caz ponderat, acelaşi tarif fiind însă şi la Institutul Oncologic din Cluj, unde sunt tratamente complexe. Totodată, ministrul a arătat că Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca are 1.617 lei tarif pe caz ponderat, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti - 1.537 de lei, spitalele clinice de urgenţă din Cluj, Constanţa şi Iaşi - 1.444 de lei. „Trebuie să găsim şi soluţii. Nu întâmplător am introdus în relaţia cu FMI că acei manageri de spitale care înregistrează arierate trei luni vor fi schimbaţi din funcţie. Facem norma legală, dar trebuie să-i şi ajutăm. Îi ceri unui om performanţă dacă îl ajuţi să o obţină. Dacă îi pui beţe în roate, cum să-i ceri performanţă? Atunci am spus că vom creşte tariful pe caz ponderat, ceea ce vom face printr-un ordin”, a mai declarat ministrul Sănătăţii. Ieri, demnitarul a adus veşti bune spitalelor nedreptăţite. „Avem spitale de linia întâi pentru care creştem tariful la 1.800 de lei, iar acest tarif va putea fi majorat cu indicele de complexitate a cazurilor”, a precizat Nicolăescu. Printre ele se numără şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, recunoscut ca şi unitate strategică. Asta înseamnă un buget mai mare pe caz ponderat, dar şi o atenţie mai mare pentru secţiile de anestezie terapie intensivă. „Este un lucru bun faptul că au fost recunoscute meritele celor care lucrează aici, că s-a avut în calcul faptul că unitatea noastră intervine în toate cazurile complexe, atât din judeţ, cât din cele limitrofe, iar vara, şi în cazul turiştilor”, a declarat managerul SCJU, dr. Dan Căpăţână. La rândul său, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, dr. Constantin Dina, a declarat că este o recunoaştere importantă pentru SCJU, implicit pentru locuitorii din Constanţa, dar nu numai, însă cu siguranţă vor fi de urmat paşi pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale, pentru noi dotări. Totodată, ministrul a spus că pentru spitalele strategice este un program complementar, aplicabil din 1 aprilie, prin care secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă vor primi o serie de bonusuri, finanţări suplimentare, pentru că cele mai mari cheltuieli se fac în aceste secţii. Eugen Nicolăescu a adăugat că pentru spitalele de linia a doua, tariful creşte de la 1.400 la 1.600 de lei, spitalele de linia a treia rămân la 1.400 de lei, iar cele de linia patru pierd, ajungând la 1.380 de lei. „Acolo se făceau internări fictive. Au fost spitale care au putut să-şi crească şi sporurile. Pe aceste spitale micuţe le sfătuim să-şi deschidă spitalizare de zi, ambulatoriu de specialitate, unde îşi pot compensa veniturile şi îi vor dirija pe cetăţeni acolo unde trebuie să meargă”, a mai explicat ministrul.