Spitalul ruină!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Spitalul ruină!

Eveniment 05 Martie 2009 / 00:00 3025 accesări

Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie (SCRMFB) Eforie Nord este o unitatea sanitară cu renume, atît la nivel local, naţional, cît şi la nivel mondial. Sînt sute şi chiar mii de bolnavi care trec pragul spitalului în speranţa că tratamentele aplicate aici le vor alina suferinţele. Mulţi au părăsit unitatea cu rezultate favorabile, starea de sănătate fiind simţitor ameliorată. „Am avut cazuri ale unor tineri care au suferit grave traumatisme, care au paralizat din cauza unor sărituri. Au venit la noi paralizaţi, iar după procedurile făcute în cadrul spitalului, au început să se mişte. Este mare lucru”, a declarat chiar managerul SCRMFB, Claudiu Liviu Arsene. De minunile de aici au aflat bolnavi din toată lumea, inclusiv din Statele Unite ale Americii. „Am avut pacienţi din toate colţurile lumii. Au plecat la fel de încîntaţi şi au promis că vor reveni ori de cîte ori vor avea ocazia”, a mai declarat managerul. Din păcate, Spitalul din Eforie are multe de pierdut din cauza condiţiilor necorespunzătoare de cazare, dar şi de tratament, în unele situaţii. „Nu putem să-i cazăm aici pe străini. Nu avem cele mai bune condiţii, aşa că ei preferă să se cazeze la alte hoteluri din staţiune, de trei sau patru stele. Iarna însă, avem pierderi mari pentru că multe dintre unităţile de cazare sînt închise, iar noi nu avem unde să-i cazăm”, spune, cu părere de rău, Arsene. Trecerea timpului a dus la o degradare vizibilă a clădirilor, atît în interior, cît şi exterior. De exemplu, unul dintre bazinele de înot din cadrul unităţii mai are puţin şi se dărîmă dacă nu sînt executate lucrări de reparaţii. „Pînă zilele trecute a funcţionat, dar acum l-am închis pentru că nu se mai putea în condiţiile acestea. Am chemat imediat muncitorii şi, din rezervele de bani pe care le avem, am trecut deja la lucrări”, spune managerul. Imaginea din interior a bazinului este deplorabilă, este greu de crezut că acolo au fost duşi la tratament bolnavi, oameni care abia dacă se pot mişca. Din cauză că sursa de căldură nu funcţionează, o parte a spitalului a fost închisă. Dacă în ţările UE, condiţiile de cazare, de tratament, în unităţi similare sînt ireproşabile, aici, personalul medical este nevoit să ridice din umeri atunci cînd primeşte reproşuri, este nevoit să se transforme şi în hamal, în lipsa unor brancardieri. „Sînt oameni imobilizaţi care abia dacă se pot mişca. Este aproape imposibil să aduci un asemenea om la bazin, să-l aşezi în apă, să-l ridici şi să-l duci la o altă procedură, şi tot aşa. Nu avem materialele necesare, care în străinătate sînt o banalitate”, a mai explicat Liviu Arsene.

Proiecte salvatoare!?

În contextul crizei financiare, salvarea Spitalului Clinic de Recuperare ar putea să vină din partea fondurilor europene. Managerul a declarat că a realizat deja un studiu de fezabilitate. Mai exact, au fost întocmite trei proiecte pentru reabilitarea infrastructurii, dezvoltării şi modernizării Ambulatoriului nr. 1, Steaua de Mare, din cadrul Spitalului, reabilitării infrastructurii Ambulatoriului nr. 2, de la Policlinica Grand, de asemenea, din cadrul Spitalului, dar şi reabilitarea infrastructurii şi cazarea aferentă ambulatoriilor Grand, toate cu o valoare de peste 37 de milioane de euro, cu menţiunea că partea de cofinanţare din partea unităţii este de 2%. „Noi am început lucrările de pregătire a sezonului 2009, deocamdată lucrări ce se execută din fonduri proprii. Executăm unele lucrări de reparaţii curente la Grand, la bazin”, a declarat directorul care a explicat că bolnavii se trezeau cu tencuiala de pe tavan peste ei în bazin. El a mai explicat că, din cauza mediului foarte coroziv, unitatea trebuie periodic să execute lucrări de reparaţii. „Trebuie să schimbăm instalaţii sanitare care, din cauza apei sărate, ruginesc mult mai repede şi tot aşa”, a mai completat directorul.

Pacienţii cu afecţiuni acute trebuie să aştepte

Chiar şi aşa, în condiţiile improprii prezentate, în sensul că bolnavii nu beneficiază de condiţii moderne, aşa cum se întîlnesc în străinătate, oamenii, care au auzit de rezultatele tratamentelor, se înscriu pe listele de aşteptare care sînt din ce în ce mai mari. Procedurile de aici pentru recuperare medicală sînt la mare căutare, cifra ajungînd la 1.000 de pacienţi. „Dacă în lunile trecute lista de aşteptare era goală, acum, cînd vremea de afară începe să se încălzească, oamenii au început deja să vină la tratamente. Din păcate, chiar dacă ştim că avem de-a face cu afecţiuni acute, tot trebuie să întocmim aceste liste de aşteptare”, spune managerul. Personalul medical de specialitate analizează atent cazurile şi, în funcţie de gravitatea acestora, se trece la programări, programări care se pot face şi pe internet. Atît bolnavii din ţară, cît şi cei din străinătate sînt nevoiţi să aştepte pînă la şase luni tratamentele de specialitate de aici.

Spitalul de Recuperare, unitate pilot a balneofizioterapiei

Oamenii preferă să aştepte, în contextul factorilor balneoterapici (nămolul sapropelic provenit din lacul Techirghiol care este folosit şi aici), apa lacului Techirghiol, de asemenea cu o concentraţie de săruri de minerale, reprezentînd o veritabilă apă terapeutică, dar nu numai. Factorii balneoterapici sînt folosiţi din plin în cadrul Spitalului de Recuperare Eforie Nord, unitate de renume, cunoscută pe plan mondial, dotată cu aparatură medicală performantă (80%), cu laborator de explorări funcţionale, biochimie, radiodiagnostic, serviciu de urgenţă ermanent, tratamentele făcîndu-se sub stricta supraveghere a medicilor primari şi specialişti. Pe lîngă toţi factorii naturali mentionaţi, aici se utilizează şi kinetoterapia recuperatorie, activă sau pasivă, în apă sau în spaţii special amenajate, de asemeni electroterapia de joasă, medie sau înaltă frecvenţă, băile galvanice, actinoterapia, fototerapia, laserterapia, ultrasonoterapia, magnetoterapia, masoterapia uscată sau sub jet de apă, duşul subacval, duşul scoţian, masajul cu nămol, saună, inhaloterapia, băile cu plante medicinale şi cu uleiuri eterice, băile şi împachetările cu nămol şi parafină, termoterapia, etc. În dotare există, de asemenea, o piscină semiolimpică, acoperită, ce are o lungime de 32 metri şi o lăţime de 14 metri, adîncimea ei variind între 1,65-1,85 metri. Funcţionarea spitalului este pemanentă, capacitatea de tratament fiind de 2.000 pacienţi pe zi. Recuperarea medicală a reumatismelor inflamatorii sau degenerative ori a sechelarilor locomotori sau neurologici reprezintă principala preocupare, alături de tratamentul tulburărilor de circulaţie arterială sau venoasă periferică, al psoriazisului, al nevrozelor, al eczemelor cronice, al obezităţii, al bronhopneumopatiilor, al anexitelor cronice şi al sterilităţii secundare. În ambulatorii ajung şi bolnavi veniţi prin Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate. De asemenea, în structura spitalului se află Clinica Grand, unitate de frunte a învăţămîntului medical românesc, dar şi vestit loc de tratament balneofizioterapeutic. Durata unei cure variaza între 2 şi 3 săptămîni (cura antireumatismală, cura anti-stress, cura hipoponderală sau cura de Gerovital, Boicil şi Alflutop). Spitalul Clinic de Recuperare Eforie Nord, unitate pilot a balneofizioterapiei din România tratează astfel, de zeci de ani, pacienţi din toate colţurile lumii.



12