În conformitate cu prevederile Codului Fiscal, orice persoană fizică care dobîndeşte ori înstrăinează o clădire/teren/mijloc de transport are obligaţia să se prezinte în tremen de 30 de zile la compartimentul de specialitate al autorităţii publice locale de care aparţine pentru a declara bunul respectiv. "Orice altă modificare survenită în decursul anului asupra unui bun mobil sau imobil (construire, demolare, extindere sau transfer) va fi anunţată, în termenul legal prevăzut de lege, compartimentului de specialitate al administraţiei publice locale", a declarat directorul executiv al Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa, Virginia Ştefănică. Pentru clădirile dobîndite în cursul anului, impozitul se datorează de către contribuabil cu începere de la data de întîi a lunii următoare. "În cazul clădirii la care au fost executate lucrări de reconstrucţie, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, din punct de vedere fiscal, anul terminării se actualizează, astfel că aceasta se consideră ca fiind cel în care au fost terminate aceste ultime lucrări", a adăugat Virginia Ştefănică. În situaţia terenurilor a căror încadrare se schimbă în cursul unui an, în funcţie de poziţie şi categorie de folosinţă, impozitul datorat se modifică începînd cu data de întîi a lunii următoare. Orice persoană care modifică folosinţa terenului are, de asemenea, obligaţia să depună, în termen de 30 de zile inclusiv, compartimentului de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale, o declaraţie de impunere cu noua categorie de folosinţă a terenului. Orice persoană care dobîndeşte/înstrăinează un mijloc de transport sau îşi schimbă domiciliul/punctul de lucru/sediul are obligaţia să depună o declaraţie fiscală cu privire la mijlocul de transport în termen de 30 de zile de la modificarea survenită. Contribuabilii, persoane fizice şi persoane juridice, sînt obligaţi să depună declaraţiile fiscale chiar dacă beneficiază de reducere sau de scutire de la plata impozitului pe clădiri sau dacă pentru clădirea respectivă nu se datorează impozit. "Înstrăinarea unei clădiri/teren/mijloc de transport prin oricare dintre posibilităţile prevăzute de lege nu poate fi efectuată pînă cînd titularul dreptului de proprietate asupra bunului respectiv nu are stinse toate creanţele fiscale locale, cu excepţia obligaţiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale unde se află amplasată clădirea sau a celei unde îşi are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză, cu termene de plată scadente pînă la data de întîi a lunii următoare", a mai spus Virginia Ştefănică. Ea a adăugat că atestarea achitării obligaţiilor bugetare se face prin intermediul unui certificat fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale. Actele prin care se înstrăinează clădiri cu încălcarea acestei prevederi sînt nule de drept. Nerespectarea prevederilor art. 254, ale art. 259 şi ale art. 264 referitoare la înstrăinarea, înregistrarea, radierea bunurilor impozabile, precum şi la comunicarea actelor translative ale dreptului de proprietate atrage răspunderea contravenţională sau penală. Constituie contravenţii următoarele fapte: depunerea peste termenul de 30 de zile a declaraţiilor de impunere, nedepunerea declaraţiilor de impunere, nerespectarea prevederilor Codului Fiscal referitoare la înstrăinarea/înregistrarea/radierea bunurilor impozabile, precum şi la comunicarea actelor translative ale dreptului de proprietate sau refuzul de a furniza informaţii sau documente solicitate de organele administraţiei publice locale, precum şi depăşirea termenului de 15 zile lucrătoare de la data solicitării acestora.