Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a anunţat într-un comunicat de presă, că, în cazul în care sunt infectaţi, sportivii nu trebuie să respingă tratamentul împotriva virusul Covid-19 din cauza reglementărilor antidoping. ANAD susţine că prioritar este tratamentul de urgenţă ...
Smartatletic, organizator al celei mai mari competiții de triatlon din Sud-Estul Europei, anunță astăzi că peste 600 de sportivi din 21 de țări deja s-au înscris la ediția din 2019 a competiției-fanion din Mamaia, H3RO by TriChallenge Powerd by Telekom Sport. Pe lângă pasionații de triatlon ...
Peste 250 de sportivi de la 11 cluburi din Constanța vor participa mâine, începând cu ora 10:00, la o amplă acțiune de igienizare a stadionului „Gheorghe Hagi”. S-au alăturat celei mai ample inițiative de responsabilizare civică față de mediul înconjurător din municipiul ...
Organizatorii TriChallenge, cea mai mare competiție de triatlon din Sud-Estul Europei, anunță astăzi că, pe durata de desfășurare a concursului, vor avea loc restricții de trafic, în stațiunea Mamaia. Astfel, în perioada 15-16 septembrie, traficul va fi restricționat pe Bulevardul ...
Federația Română de Triatlon anunță marţi, 28 august, că ediția din 2019 a Campionatelor Europene de Winter Triathlon va avea loc, în premieră, în România, la Cheile Grădiștei, în 22-24 februarie. “Anul 2019 este anul în care medaliile importante din triatlonul ...
Salariații din unităţile subordonate Ministerului Tineretului şi Sportului, cluburi sportive municipale, DJTS, Case de Cultură ale Studenţilor, Complexuri Sportive Naţionale au intrat în data de 8 august în grevă generală. Ei cer egalizarea salariilor, plata muncii în zilele de weekend ...
Campionatul Național de Cross Triathlon, desfășurat în data de 5 august, în cadrul competiției XTERRA, cel mai important circuit internațional de Cross Triathlon, ajuns în premieră în România, la Târgu Mureș, este câștigat de multiplul campion național de triatlon ...
Organizatorii Maratonului Internațional Brașov powered by Telekom Sport anunță un număr record de 3.500 de pasionați de mișcare înscriși la startul celei de-a patra ediții, cu peste 800 de concurenți mai mult decât la competiția din 2017. Maratonul panoramic al României atrage, prin ...
Peste o mie de tineri sportivi și artiști au primit, în 12 ediții, milioane de lei pentru a-și îndeplini măcar o parte din vise. MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de-a 13-a ediție a programului de promovare a talentelor. Tineri sportivi și artiști cu rezultate bune din ...
Născuți și crescuți la Constanța, Mihai Nenciu și Bogdan Ofițeru au o relație specială cu munții. Alături de Nicu Rotaru, fac parte din prima expediție românească pornită să realizeze proiectul "7 Summits", care vizează cucerirea celor mai înalți munți de pe continentele lumii ...
Marți, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal Constanța, pe ordinea de zi s-au aflat și două proiecte de hotărâre privind alocarea unor sume din bugetul local pentru premierea unor sportivi și antrenori de la CS Farul Constanța şi de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae ...
Sala de Sport a Liceului Teoretic Callatis Mangalia a fost marți gazda deschiderii oficiale a primei ediţii a Stagiului Internaţional de pregătire PANTHEON JUDO RANDORI & KATA, organizat în perioada 3-7 septembrie de Clubul Sportiv Pantheon Constanţa. La ceremonie au participat reprezentanții ...
Foşti sportivi de performanţă, Mihai Nenciu, Nicu Rotaru şi Bogdan Ofiţeru, şi-au propus să escaladeze cel mai înalt vârf de pe “bătrânul continent”, Elbrus, aflat în Rusia şi care atinge norii, la cei 5.642 de metri. Va fi doar prima provocare din proiectul “Seven ...
Maratonul Nisipului, unul primele maratoane din Europa care se desfăşoară integral pe nisip, va începe duminică, 26 martie, în stațiunea Mamaia. Până în prezent, peste 800 de sportivi din România și din alte țări s-au înscris la inedita cursă de la malul Mării Negre și ...
Peste 40 de sportivi au fost premiați miercuri de primarul general Gabriela Firea și au fost desemnați cetățeni de onoare ai Capitalei pentru rezultatele foarte bune obținute la competiții sportive. Au fost premiate echipele CSM București de handbal feminin, care a câștigat Liga Campionilor, și ...
Procurorii DIICOT au făcut, joi, 12 percheziții, la cererea autorităților din Italia, într-un dosar de trafic de medicamente și stupefiante destinate sportivilor. Perchezițiile s-au făcut pe raza judeţelor Dâmboviţa, Vaslui, Arad, Satu-Mare, Ilfov şi a municipiului Bucureşti la solicitarea ...