Primarul Medgidiei, Marian Iordache, i-a premiat, ieri, pe elevii Clubului de Karate Sawaky Medgidia şi ai Clubului sportiv Şcolar Medgidia care au obţinut medalii la concursul Kohai World Cup - „Lans le Saurier” din Franţa. Marian Iordache şi viceprimarul Sorin Ţuţuianu i-au felicitat pe cei nouă sportivi premianţi, dar şi pe antrenorul acestora, Dorin Viziteu. Primarul le-a urat sportivilor mult succes în activitate, spunându-le că, prin rezultatele lor, au ridicat numele oraşului la standarde înalte. „Este un eveniment fericit şi vă felicit pe toţi pentru rezultatele excepţionale pe care le-aţi obţinut. Trebuie să munciţi în continuare la fel de mult”, le-a spus primarul sportivilor. La rândul său, antrenorul Dorin Viziteu a mulţumit Primăriei pentru premii, declarând faptul că este mândru că a avut ocazia să reprezinte oraşul la această competiţie şi că o va face, împreună cu elevii săi, şi la alte concursuri şi întreceri sportive.