Sportivilor ruși le-ar putea fi interzisă participarea la JO 2016!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sportivilor ruși le-ar putea fi interzisă participarea la JO 2016!

Sport 19 Iulie 2016 / 19:05 594 accesări
Președintele CIO, Thomas Bach, este pus în fața unei decizii unice în istoria sportului

Președintele CIO, Thomas Bach, este pus în fața unei decizii unice în istoria sportului

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a amânat ieri decizia privind participarea Rusiei la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. CIO a anunţat că o comisie va analiza „opţiunile legale”, înainte de a decide suspendarea întregii delegaţii a Rusiei de la JO. Așadar, o suspendare a tuturor sportivilor ruși calificați pentru JO 2016 nu este încă scoasă din discuție. În același timp, CIO merge și mai departe pe firul acestei povești și a anunțat retestarea tuturor sportivilor ruși care au participat la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, din 2014!

Într-un comunicat dat publicității a doua zi după apariția raportului McLaren despre dopajul în Rusia, CIO a anunțat că va lua în considerare opinia Tribunalului de Arbitraj al Sportului de la Lausanne, așteptată cel mai târziu joi, în legătură cu apelul depus de 68 de atleți ruși în urma suspendării de la JO 2016 a Federației Ruse de Atletism.

Excluderea Rusiei de la Jocurile Olimpice a fost solicitată de către Agenția Mondială Anti-Doping (WADA), în urma publicării unui raport devastator despre un sistem de dopaj sprijinit de statul rus. În raportul de 100 de pagini scrie că autoritățile anti-doping de la Moscova au acoperit sute de cazuri de sportivi ruși care s-au dopat în ultimii patru ani și au evitat astfel suspendările.

Raportul a fost alcătuit de juristul canadian Richard McLaren, căruia WADA i-a cerut să realizeze o anchetă independentă privind înşelăciunile la care au recurs oficialii ruşi pentru ca sportivii lor să treacă testele de dopaj. „Raportul dezvăluie un atac şocant şi fără precedent la adresa sportului şi a Jocurilor Olimpice. De aceea, CIO nu va ezita să ia cele mai dure sancţiuni posibile la nivelul fiecărei persoane sau organizaţii implicate”, a declarat preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, Thomas Bach.

Directorul USADA (Agenția Anti-Doping din SUA), Travis Tygart, a trimis sâmbătă, într-o scrisoare semnată împreună cu omologul său de la agenția canadiană anti-doping, un apel către Thomas Bach pentru excluderea totală a sportivilor ruși de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Conform şefului USADA, Raportul McLaren a demonstrat, dincolo de o îndoială rezonabilă, nivelul halucinant al corupției în rândul sportului și al guvernului rus. „Acum trebuie să reacționăm împreună, la nivel internațional, împreună cu toți cei care cred cu adevărat în spiritul olimpismului, pentru a ne asigura că acest nivel de criminalitate, nemaiîntâlnit până acum, nu va mai amenința în viitor sporturile pe care le iubim”, a spus el.

În raportul McLaren se arată că laboratoarele anti-doping din Moscova și Soci au protejat sportivii ruși dopați, în cadrul unui „sistem de dopaj de stat securizat, condus, controlat și supervizat de Ministerul rus al Sporturilor, cu ajutorul activ al FSB, serviciile secrete ruse”!!! „La sfârșitul Campionatelor Mondiale de atletism din 2013, de la Moscova, laboratorul din Moscova a pus deoparte eșantioane pozitive care urmau să fie schimbate prin înlocuirea urinei, înainte ca ele să fie trimise unui alt laborator, potrivit instrucțiunilor IAAF”, se mai arată în raportul McLaren. În noiembrie 2015, Rusia a fost suspendată de Federația Internațională de Atletism (IAAF) din toate competițiile, inclusiv de la JO 2016.

RUSIA ÎI VA SUSPENDA PE TOȚI RESPONSABILII PUȘI ÎN CAUZĂ DE RAPORTUL MCLAREN

Kremlinul a anunțat luni că responsabilii puși în cauză în raportul McLaren asupra dopajului din sportul rus vor fi suspendați pe timpul anchetei, conform solicitării făcute în acest sens de Agenția Mondială Antidoping (WADA). Primul cap care a căzut a fost cel al viceministrului Sportului, Iuri Nagornîh, al cărui nume figurează în raport. El a fost demis în cursul serii de luni de către premierul Dmitri Medvedev.

Chiar dacă WADA a arătat în mod special cu degetul responsabilitatea ministrului Sportului, Vitali Mutko, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a indicat că acesta „nu a fost menționat în raport drept un executant direct”.

„Responsabilii citați în raportul Comisiei drept executanți direcți (n.r. - ai infracțiunilor) vor fi suspendați temporar din funcții, până la finalizarea anchetei. Vom solicita însă Agenției Mondiale Anti-Doping informații mai complete, obiective și bazate pe fapte, pentru a lua o decizie finală în privința acestor responsabili. Acuzațiile împotriva sportivilor ruși nu se bazează decât pe depoziția unei singure persoane. O persoană cu o reputație rea”, a menționat Peskov, referindu-se la Grigori Rodcenkov, fostul conducător al laboratorului antidoping rus, ale cărui acuzații au fost publicate în luna mai de cotidianul „New York Times“.

Autoritățile de la Moscova denunță, pe de altă parte, „o recidivă periculoasă a ingerinței politicului în sport”, după apelurile mai multor țări de excludere a sportivilor ruși de la Jocurile Olimpice 2016, programate între 5 și 21 august la Rio de Janeiro. „Evenimentele recente și atmosfera neliniștitoare care planează asupra sportului internațional și a mișcării olimpice ne reamintesc, fără să vrem, de începutul anilor '80”, susține Kremlinul în comunicatul său, referindu-se la boicotarea de către statele occidentale a JO de la Moscova, din 1980, ca urmare a invadării Afganistanului de către trupele sovietice. Țările din blocul socialist, cu excepția României, au boicotat apoi la rândul lor JO de la Los Angeles, din 1984.

„Da, forma acestei ingerințe s-a schimbat, însă scopul este același: a face din sport un instrument de presiune geopolitică și a da o imagine negativă anumitor țări și popoarelor acestora. Mișcarea olimpică, cea care joacă un rol unificator colosal pentru umanitate, poate să se regăsească din nou la un pas de sciziune. Nu sunt normale tentativele de extindere a sancțiunilor pentru dopaj și asupra sportivilor curați. În cursul ultimelor șase luni, toți sportivii ruși s-au supus testelor anti-doping la recomandarea WADA și, sub controlul agenției britanice antidoping, în laboratoare din străinătate”, susțin rușii.

ȘI COMISIA SPORTIVILOR CERE EXCLUDEREA RUSIEI DE LA JO 2016

Comisia Sportivilor din cadrul Agenției Mondiale Antidoping (WADA) s-a declarat șocată de concluziile raportului McLaren privind dopajul de stat din Rusia și dorește ca această țară să fie exclusă din toate competițiile internaționale, inclusiv Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. „Concluziile raportului McLaren sunt cu adevărat șocante, suntem în mod special bulversați să vedem nivelul fără precedent al dopajului și al subminării atinse de Rusia. Rusia trebuie să fie exclusă de la Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Rio, precum și de la alte evenimente internaționale. Federațiile internaționale trebuie să impună sancțiuni pentru a garanta curățenia sportului lor. Toți sportivii au dreptul de a evolua într-un sport curat, fiind curați. A sosit timpul pentru organizațiile sportive să ia poziție împotriva dopajului și să afirme într-un mod cât mai puternic angajamentul lor de a-i proteja pe sportivii curați și politica de toleranță zero. Acest lucru poate fi atins doar prin sancționarea colectivă (n.r. - a sportivilor, oficialilor și organizațiilor), așa cum s-a recomandat de către WADA”, se arată în comunicatul comisiei prezidate de canadianca Beckie Scott, campioană olimpică în 2002 la schi fond.

Taguri articol


12