Sports Festival de la Cluj-Napoca, amânat pentru anul viitor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din cauza pandemiei de coronavirus

Sports Festival de la Cluj-Napoca, amânat pentru anul viitor

Sport 21 Mai 2020 / 15:58 887 accesări
Sursa foto: www.sportsfestival.com

Sursa foto: www.sportsfestival.com

Organizatorii Sports Festival au anunţat joi, prin intermediul unui comunicat, faptul că cea de-a III-a ediție a Sports Festival se reprogramează pentru luna iunie din 2021.

„Situația creată de pandemie și directivele date de autorități ne determină să spunem time out pentru un an. Suntem cu gândul la impactul pe care îl are acest time out asupra sportului, la nivel local, național și mondial. Ce înseamnă această pauză pentru clubul nostru favorit, cum se menține mental și fizic sportivul nostru preferat? Ce înseamnă pentru noi?

Știm doar că o să ne fie dor! Dor de aplauze, de senzația de piele de găină dată de Simona Halep unei săli pline, dor de numărul 10, tricolor și golurile lui Adi Mutu, dor de sentimentul dat de linia de sosire dintr-un cros, de podiumul împărțit cu prietenii. Știm că vom lucra mai intens pentru ca revederea noastră să fie o sărbătoare a sportului în toate formele lui. Ne dorim ca festivalul să aibă loc relativ în aceeași perioadă (iunie 2021), dar în același timp trebuie să ținem cont de calendarele jucătorilor și datele turneelor globale de tenis. Revenim cu un update pe tema datei exacte a festivalului cât de curând posibil”, este mesajul organizatorilor.

În 2020, festivalul era programat în perioada 11-14 iunie, printre invitaţii speciali fiind şi tenismena constănţeană Simona Halep. De asemenea, Adrian Mutu îşi programase meciul de retragere în cadrul festivalului, având invitaţi de marcă, precum Paolo şi Fabio Cannavaro, Alessandro Del Piero, Francesco Totti, Andrea Pirlo, Gennaro Gatusso şi Sebastien Frey.

„Dragii mei, din păcate este nevoie să amânăm întâlnirea noastră de la Sports Festival din Cluj până când situaţia ne va permite să organizăm acest eveniment fără a pune în pericol sănătatea noastră. Vom reveni curând cu informaţii referitoare la data la care ne vom revedea. Vă îmbrăţişez cu drag”, a fost şi mesajul Simonei Halep afişat pe site-ul evenimentului.

Fanii cu bilete cumpărate la cele două meciuri demonstrative din cadrul festivalului trebuie să ştie că biletele vor fi valabile pentru meciurile din 2021. Upgrade-urile biletelor la categorii superioare și discounturile oferite săptămânile trecute rămân, de asemenea, valabile.

Cei care nu doresc să păstreze biletele au la dispoziție 30 de zile de la acest anunț pentru a solicita un voucher valoric valabil până pe 30 septembrie 2021 pe care îl pot folosi să achiziționeze produse (în curând din shop online) sau bilete la alte evenimente viitoare marca Sports Festival.



12