Sportul nu mai face parte din Educaţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sportul nu mai face parte din Educaţie

Social 16 Aprilie 2010 / 00:00 595 accesări

Consilierul de stat la Administraţia Prezidenţială Mariana Bitang a criticat, la dezbaterea parlamentară privind modernizarea sportului românesc, proiectul legii educaţiei, arătând că sportul a dispărut total din preambulul acestei legi „ca formă de modelare complexă a unui elev”. „Sportul a dispărut total din preambulul legii educaţiei, ca formă de modelare complexă a unui elev şi ne-am dori foarte tare ca acest lucru să revină la formatul anterior”, a afirmat Mariana Bitang. Ea a arătat că sunt mai multe legi care trebuie amendate, între care şi cele referitoare la investiţiile în sport şi, în acest sens, a cerut sprijinul parlamentarilor. „Trebuie ca federaţiile sportive şi sportul de performanţă să nu trăiască doar din bugetul alocat de Guvern, care este înfiorător de sărac, ci să aibă o oarecare independenţă”, a spus consilierul de stat. Mariana Bitang a propus, la dezbatere, ca elevii să aibă o zi pe săptămână de sport. „Certându-ne pe numărul de ore de sport, că sunt în trunchiul comun, că sunt în afara trunchiului, constat că UE ne-a constrâns să reducem numărul de ore. Atunci, dacă nu putem să cădem de comun acord asupra numărului de ore, haideţi să facem o zi de sport pe săptămână, să creăm cadrul copiilor să facă mişcare”, a adăugat Mariana Bitang. Ea a atras atenţia că, dacă nu se va acorda \"un pic mai mare atenţie” sportului, se va vorbi despre performanţă la timpul trecut şi nu la prezent sau la viitor. Preşedintele Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor, Cristian Dumitrescu (PSD), a declarat şi el că în legea educaţiei nu se specifică nimic despre activitatea sportivă şi a arătat că acest lucru va fi îndreptat introducând un amendament în lege. El a spus că această dezbatere a arătat şi necesitatea modificării mai multor legi din domeniul sportului, enumerând, în acest sens, legea sportului, legea administraţiei publice locale, Codul fiscal şi legea sponsorizării.



12