Sprijinul oferit de Consiliul Judeţean sportului constănţean a contribuit şi la obţinerea de rezultate foarte bune pe plan internaţional pentru România, Federaţia Română de Tenis de Masă şi Federaţia Română de Box mulţumind Consiliului Judeţean pentru implicare şi sprijinul acordat, prin scrisori pe care le prezentăm integral în rîndurile de mai jos:
“Domnului Constantinescu Nicuşor-Daniel, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa
Consiliul Director al Federaţiei Române de Tenis de Masă vă mulţumeşte pentru efortul depus de dumneavoastră în promovarea şi dezvoltarea tenisului de masă românesc. Sprijinul autorităţilor locale în organizarea, la Constanţa, de competiţii naţionale a fost un balon de aer pentru federaţia noastră, care a beneficiat de un buget insuficient pentru aceste concursuri.
Sportivii Elizabeta Samara, Cristina Hîrîci, Irina Hoza, Ioana Ghemeş, Anamaria Sebe şi Andrei Filimon - componenţi de bază ai echipelor naţionale, tehnicienii Viorel Filimon, Elena Sebe şi Stelian Haşoti - antrenori la loturile naţionale de cadete, junioare şi senioare şi cluburile - Farul Constanţa, Liceul cu Program Sportiv Constanţa, sub îndrumarea Direcţiei pentru Sport Constanţa, au obţinut, în ultimii ani, rezultate deosebite la Campionatele Mondiale şi Europene, fiind în clasamentul federaţiei noastre cluburile cu cele mai bune performanţe.
Promovînd valorile sportive, contribuiţi la dezvoltarea sportului românesc, federaţia noastră aşteptînd în continuare un sprijin deosebit din partea dumneavoastră.
Vasile Sterea, secretar general al Federaţiei Române de Tenis de Masă”
“Către Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Constanţa
Federaţia Română de Box doreşte să mulţumească Consiliului Judeţean Constanţa şi Primăriei Municipiului Constanţa pentru sprijinul permanent pe care îl acordă în organizarea, în cele mai bune condiţii, a tradiţionalului Turneu Internaţional de Box “Centura de Aur”, cît şi pentru sprijinul oferit sportivului Ionuţ Gheorghe, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice Atena 2004, care, în acest an, va participa şi la Jocurile Olimpice din Beijing.
Cu deosebită consideraţie, Rudel Obreja - preşedintele Federaţiei Române de Box”