După ce Biroul Electoral Central (BEC) a validat dosarele celor 14 candidați la alegerile prezidențiale, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a dat o hotărâre prin care siguranța acestora să fie protejată de Serviciul de Protecție și Pază (SPP). Conform spuselor oficialilor SPP, atât în campania electorală, cât și în perioada alegerilor, toți candidații vor beneficia de mașină, conducător auto și ofițer aghiotant. În ciuda faptului că hotărârea CSAT prevede asigurarea protecției candidaților începând din prima zi de campanie, adică de vineri - 3 octombrie, candidatul PMP, Elena Udrea, beneficiază de protecția SPP încă de miercuri, contrar legii. Alți candidați, în schimb, Monica Macovei și Gheorghe Funar, au refuzat să fie păziți de ofițerii SPP. Revenind la șefa PMP, aceasta s-a afișat cu nonșalanță, la mijlocul săptămânii, la sediul DNA, însoţită de un ofiţer SPP şi cu o maşină a Serviciului de Protecţie şi Pază. Mai interesant este faptul că agentul era, de fapt, omul de pază al lui Băsescu. Chiar și în campania electorală, Elena Udrea ne demonstrează că are talent în a trece peste lege, asemenea mentorului său, Traian Băsescu, fiind ferm convinsă că în acest fel va câștiga alegerile prezidențiale. Oare?