"Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a dat startul semnării contractelor din cadrul Programul Operaţional Capital Uman "Viitor pentru tinerii NEETs", în valoare totală de peste 185 de milioane de euro. Dintre cele 99 de proiecte câştigătoare, 12 au fost semnate astăzi la minister ...
Şomajul tehnic va fi acordat şi de la 1 iunie în acele domenii în care se menţin restricţii, până la ridicarea acestora, stabileşte OUG 92/2020, publicată vineri în Monitorul Oficial. În forma iniţială, discutată joi de Guvern, scria că măsura de sprijin va putea fi ...
Alte peste 200.000 de combinezoane şi 300.000 de mănuşi vor ajunge în perioada următoare la echipajele care intervin în prima linie pentru combaterea pandemiei generată de COVID-19, anunţă, marţi, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). „Echipamentele de protecţie ...
În această perioadă dificilă, cauzată de pandemia de coronavirus, Vasile Vicol, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Lupte Constanţa, a lansat pe pagina personală de Facebook o provocare pentru cei care pot sprijini persoanele aflate în dificultate. „LUPTE & VIRUS & DĂRUIȚI & ...
Începând cu data de 04 iunie 2019, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că au fost autorizate la plată schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal aferente campaniei 2018, pentru un număr de 12.707 dosare cu suma totală de 25.035.714 euro ...
Astăzi, 7 mai 20189, în jurul prânzului, unul dintre echipajele de intervenție ale Zip Escort a acordat sprijin Poliției constănțene reținând un individ cu privire la care există suspiciuni că ar fi dat în urmărire internațională și care a fost surprins sustrăgând bunuri ...
Grija față de copii nu cunoaște limite, iar când noi, ceilalți putem oferi o copilărie fericită celor care au nevoie de sprijin medical, bucuria este cu atât mai mare. Depinde de fiecare dintre noi să ofere şansa unei vieţi frumoase, să își îndeplinească visurile, să ...
La inițiativa Preotului Paroh Cladiu Banu, care slujește în cadrul Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina, Zip Escort și Auchan continuă campania de ajutorare a familiilor sărace din localitățile constănțene, începută anul trecut, de Crăciun. Astfel, Zip Escort se implică în această ...
Petrolierul de realimentare Elhiblu 1, deturnat de migranţii pe care îi salvase şi care nu au vrut să fie întorşi în Libia, a ajuns joi în Malta după ce un comando al marinei militare malteze a preluat controlul asupra navei în cursul nopţii, relatează AFP şi DPA. Nava, sub ...
Parlamentul European (PE) a votat marți noi reguli pentru crearea unei piețe europene a energiei electrice mai curate, mai competitive și mai bine pregătite să facă față riscurilor, potrivit unui comunicat al Biroului de legătură al Parlamentului European în România. În urma ...
Rusia a acuzat luni Ucraina de 'acţiuni discriminatorii' pentru că a refuzat acreditarea a circa 30 de cetăţeni ruşi în cadrul misiunii OSCE care va supraveghea alegerile prezidenţiale din Ucraina duminică viitoare, informează agenţiile de presă EFE şi RIA Novosti, arată agerpres.ro ...
În cursul zilei de 19.03.2019, procurorii DIICOT - B.T.Buzău împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Buzău au efectuat un număr de28 de percheziții domiciliare, pe raza judeţelor Buzău, Vrancea, Galați şi Iași, într-o cauză vizând destructurarea unui grup ...
Asociația Profesională a Urbaniștilor din România (APUR), prin grupul de lucru organizat la nivel local și în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanța, Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, își propune să vină în sprijinul comunității ...
Forţele siriene susţinute de SUA recapătă controlul asupra ultimului bastion al grupării teroriste Statul Islamic din apropierea graniţei cu Irakul şi se aşteaptă la o ''bătălie decisivă'' duminică, după un avans lent, a declarat în cursul nopţii un purtător de cuvânt, citat ...
Noua lege a învăţământului va avea un capitol special dedicat copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES), a declarat, joi, la Bistriţa, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, potrivit Mediafax. Ministrul s-a întâlnit la Bistriţa cu reprezentanţii unei asociaţii care se ocupă ...
Un micuţ de patru ani şi nouă luni are nevoie de ajutorul semenilor pentru a-şi putea recupera copilăria. Eduard Loghin a fost diagnosticat cu Rabdiomiosarcom alveolar regiune orofaringe şi are nevoie de 70.000 de euro pentru a scăpa de această imensă povară. Edi, cum le place părinţilor Ilie şi Ana să-i ...