Crescătorii de animale din Deleni se pot considera norocoşi. Primăria le pune la dispoziţie păşunile de pe raza comunei, care însumează 1.200 de hectare, pentru ca ei să poată beneficia de subvenţia acordată de Uniunea Europeană prin programele derulate prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA). Printr-o hotărâre aprobată de aleşii locali în şedinţă de Consiliu Local (CL) din februarie, Primăria Deleni va acorda câte un hectar de păşune pe cap de bovină sau cabalină şi câte un hectar la 10 ovine sau 10 caprine. „Vom acorda terenuri de păşune în limita a 30 de hectare, indiferent dacă în comună avem crescători care deţin mult mai multe animale. În funcţie de mai multe criterii stabilite de forurile europene, crescătorii de animale vor primi subvenţie cuprinsă între 1.500 de euro, până la 40.000 de euro”, a declarat primarul din Deleni. La sediul Primăriei s-au primit zeci de solicitări din partea crescătorilor de animale care au cerut să primească păşune de la Primărie, ca să poată beneficia de subvenţia acordată de UE. De altfel, primarul spune că anul trecut au fost aprobate 70 de dosare depuse de cei care cresc animale în Deleni şi care aveau partea lor de păşune şi tot atâţia urmează să primească bani europeni ca să-şi poată susţină afacerea. „Anul acesta vom avea mult mai mulţi crescători care vor depune dosare. Estimez că numărul va ajunge la 150, în condiţiile în care sunt mulţi deţinători de animale care aşteaptă să primească păşune de la Primărie”, a mai declarat Marian Dan.