Sprijin egal pentru victimele infracţionalităţii din UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sprijin egal pentru victimele infracţionalităţii din UE

Externe 19 Mai 2011 / 00:00 415 accesări

CE a propus, ieri, un pachet de măsuri menit să asigure sprijin şi protecţie egală pentru victimele infracţionalităţii pe întreg teritoriul UE, având în vedere pe viitor să reglementeze inclusiv dreptul la despăgubire, indiferent de locul de origine sau de reşedinţă al acestora. În anii următori, CE va lua măsuri în vederea consolidării normelor UE privind despăgubirile acordate victimelor infracţionalităţii, pentru a se asigura că acestea au acces corespunzător la despăgubiri, în special atunci când acestea sunt victime ale actelor comise în străinătate. Pentru a acorda victimelor accidentelor rutiere din altă ţară a UE posibilitatea de a solicita despăgubiri pentru prejudiciile suferite, Comisia intenţionează, de asemenea, să revizuiască legislaţia actuală a UE privind conflictele de legi, astfel încât cetăţenii să poată beneficia de termenele aplicabile în ţara de origine a acestora.

Circa 75 de milioane de persoane, în fiecare an, pot fi victime ale infracţionalităţii în întreaga UE. Atunci când aceste evenimente au loc în străinătate, diferenţele culturale, lingvistice şi legislative pot crea probleme considerabile. Având în vedere că cetăţenii europeni efectuează anual 1,25 miliarde de călătorii turistice în interiorul UE, o parte din aceştia vor fi, inevitabil, victime ale infracţiunilor comise în altă ţară. Unul din principiile fundamentale ale UE se referă la faptul că cetăţenii trebuie să beneficieze de un tratament nediscriminatoriu în toate ţările UE. În cazul în care acestea au fost jefuite sau vătămate în timpul unui atac terorist, toate victimele ar trebui să fie tratate cu respect, să li se ofere protecţie şi sprijin şi să aibă acces la justiţie. Pentru a contribui la protejarea victimelor actelor de violenţă împotriva oricărui viitor atac din partea agresorului acestora, Comisia propune un regulament privind recunoaşterea reciprocă a măsurilor de protecţie de drept civil. Acesta va permite victimelor actelor de violenţă (precum violenţa domestică) să beneficieze de ordinele de restricţie sau de protecţie adoptate împotriva făptuitorului, dacă acestea călătoresc sau se mută în altă ţară a UE.

• Măsuri concrete • CE reaminteşte că odată cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, UE are competenţe exprese de legiferare în domeniul drepturilor victimelor infracţionalităţii. Indiferent de natura infracţiunii, jaf, tâlhărie, spargere prin efracţie, atac, viol, hărţuire, infracţiune determinată de ură, atac terorist sau trafic de persoane, toate victimele au aceleaşi nevoi fundamentale: să fie recunoscute şi tratate cu respect şi demnitate, să beneficieze de protecţie şi sprijin pentru integritatea lor fizică şi a proprietăţii acestora, să aibă acces la justiţie şi despăgubiri. Comisia doreşte să asigure un răspuns mai bun la aceste necesităţi. Propunerea de Directivă privind instituirea unor standarde minime pentru victime va garanta că, în toate cele 27 de state ale UE: victimele sunt tratate cu respect, iar poliţia, procurorii şi judecătorii beneficiază de pregătirea necesară pentru a instrumenta în mod corespunzător aceste situaţii; victimele primesc informaţii cu privire la drepturile de care beneficiază şi la cazul acestora, într-o formă pe care o pot înţelege; toate statele UE dispun de servicii de sprijinire a victimelor; victimele pot participa la procedurile judiciare, dacă doresc aceasta şi sunt sprijinite să participe la proces; victimele vulnerabile, precum copiii, victimele violurilor sau cele cu dizabilităţi, sunt identificate şi protejate în mod corespunzător; victimele beneficiază de protecţie pe durata investigaţiilor desfăşurate de poliţie şi în timpul procedurilor judiciare.

• Spaţiu european de justiţie • Instituirea unui set minim de norme în sprijinul victimelor face parte din obiectivul mai larg al UE de a construi un spaţiu european de justiţie, astfel încât cetăţenii să poată beneficia de aceleaşi drepturi fundamentale şi să aibă încredere în sistemul de justiţie, indiferent unde se află în UE. De asemenea, drepturile victimelor sunt drepturi fundamentale, inclusiv respectul pentru demnitatea umană, viaţa privată şi de familie şi pentru proprietate. Aceste drepturi ar trebui protejate, alături de cele ale celorlalţi participanţi la procedurile penale, respectiv cele ale persoanelor acuzate de comiterea unei infracţiuni, potrivit CE. Noile măsuri de consolidare a protecţiei victimelor, prezentate ieri, fac parte din seria de măsuri ale CE adoptate ca urmare a raportului pe 2010 privind cetăţenia UE

Taguri articol


12