Sprijin financiar pentru parohia din Nisipari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vizită de lucru

Sprijin financiar pentru parohia din Nisipari

Administrație 09 Noiembrie 2012 / 00:00 18370 accesări

Consilierul judeţean Radu Babuş şi candidat în colegiul nr. 4 pentru Camera Deputaţilor s-a întâlnit, ieri, cu locuitorii din satul Nisipari, comuna Castelu, unde a participat la slujba dedicată sfinţilor Mihai şi Gavriil. “Ca şi consilier judeţean, răspund de această zonă, motiv pentru care am dorit să aflu de la locuitori care sunt problemele ce pot fi rezolvate, în afară de cele pe care deja le cunosc şi pentru rezolvarea cărora am făcut deja solicitări către conducerea Consiliului Judeţean Constanţa. Întâlnirea de astăzi (n.r. - ieri) a fost un bun prilej pentru a face o vizită şi la biserica din Nisipari, aflată în construcţie de ceva timp. Am constatat că există destul de multe deficienţe în ceea ce priveşte structura de rezistenţă. Pentru a avea o imagine completă a problemelor de aici, am luat legătura cu o echipă de specialişti în domeniul construcţiilor care se vor deplasa la Nisipari pentru a face o evaluare. Până atunci însă, după discuţiile cu părintele paroh am luat decizia de a schimba uşa de la intrare”, a declarat Radu Babuş. De asemenea, consilierul judeţean a spus că se va implica pentru schimbarea structurii de susţinere a clopotului. „Actualul cadru de susţinere este din lemn, fiind nesigur, deoarece a putrezit. Săptămâna viitoare vom pune clopotul pe o nouă structură, de această dată metalică, pentru a nu mai exista vreun pericol de prăbuşire”, a explicat Babuş. Vizita consilierului judeţean a continuat ieri în satul Lanurile, comuna Bărăganu, acolo unde le-a spus locuitorilor că proiectele primarului vor fi în continuare susţinute de Consiliul Judeţean. „Voi continua şi ca viitor deputat pentru acest colegiu să susţin proiectele primarului Titu Neague. Toate realizările de până acum sunt meritul primarului şi Consiliului Judeţean, obligaţia mea fiind aceea de a sprijini în continuare comuna Bărăganu”, a spus Babuş.



12