Sprijin pentru Alro și Oltchim, în vederea salvării locurilor de muncă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Guvern

Sprijin pentru Alro și Oltchim, în vederea salvării locurilor de muncă

Social 20 Iulie 2012 / 00:00 405 accesări

Premierul Victor Ponta a declarat ieri că i-a asigurat pe șefii companiilor Alro Slatina și Oltchim Râmnicu Vâlcea de întregul sprijin al Guvernului pentru depășirea de către acestea a unor probleme economice legate de liberalizarea preţului la gaze, respectiv privatizare. „Dacă la Alro este vorba doar de integrarea în ceea ce înseamnă piață deschisă de energie, la Oltchim este un proces de privatizare care include alte operațiuni: conversia datoriilor, utilizarea tuturor mijloacelor de sprijin legale din punct de vedere european astfel încât Oltchimul să funcționeze până la momentul privatizării, după care să intre într-un ciclu economic normal”, a declarat Ponta. Potrivit lui Ponta, în ambele situații, Ministerul Economiei și structurile sale componente au pregătit strategii pentru sprijinirea celor două unități economice. „Cel mai important lucru în ceea ce mă privește și de aceea am ținut să particip la aceste întâlniri a fost garantarea sprijinului guvernamental în limitele, evident, impuse de CE și de legea privind liberalizarea pieței energiei, de asemenea, în limitele pe care le-am stabilit în acordul cu FMI și CE. Pentru mine, cel mai important lucru este să salvăm locurile de muncă - și cele de la Slatina, și cele de la Râmnicu-Vâlcea și Pitești”, a adăugat Ponta.



12