Sprijin pentru familiile defavorizate din Lumina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sprijin pentru familiile defavorizate din Lumina

Politică 12 Ianuarie 2009 / 00:00 501 accesări

Seria acţiunilor realizate de organizaţia United Hands România continuă şi în luna ianuarie. Astfel, ieri, peste 200 de familii defavorizate din comuna Lumina au avut parte de o zi deosebită, în care reprezentanţii United Hands România le-au oferit nevoiaşilor articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, scutece pentru bebeluşi şi tot felul de alte lucruri, dar şi dulciuri pentru cei mici. “Practic, munca noastră presupune să ajutăm oamenii. Am vrut să le arătăm oamenilor că, indiferent de criza economică pe care am început să o resimţim cu toţii, Dumnezeu nu ne uită şi ne va ajuta să trecem şi de acest impas. Astăzi am primit haine noi pentru copii şi pentru femei, pe care le-am oferit familiilor nevoiaşe din Lumina. Vrem să aducem o rază de lumină pe chipurile lor“, a declarat Renne Crossman, preşedintele Asociaţiei „United Hands” România. Pentru această bucurie a copiilor, dar şi a adulţilor, s-au făcut responsabili, potrivit reprezentanţilor “United Hands“, mai mulţi sponsori din Constanţa, care au contribuit cu fonduri pentru ajutorarea persoanelor defavorizate din localităţile judeţului Constanţa. “Vom continua acest gen de acţiuni, pentru că ne face plăcere să vedem acea bucurie nespusă pe feţele persoanelor neajutorate“, a mai spus Renne Crossman.

Taguri articol


12