Fermele de vaci de lapte ar putea fi sprijinite financiar în viitorul apropiat printr-un subprogram special, potrivit ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, care consideră că acest sector ar putea fi o provocare pentru România. El a spus că deocamdată nu s-a stabilit cum se va aloca acest sprijin, dar a menţionat că în toamna acestui an vor fi prezentate toate schemele de finanţare pentru 2014-2020 în acord cu Politica Agricolă Comună. „În urma negocierilor care au avut loc la nivelul Consiliului, unde comisarul european Dacian Cioloş a fost extrem de activ, am putut obţine câteva lucruri bune. Am reuşit să menţinem suplimentarea cu fondurile de tranziţie pentru fermieri, altfel aceştia rămâneau la un nivel mult mai mic decât cel din alte state membre. De asemenea, am obţinut avantaje pe componenta tinerilor fermieri, pe care-i vom ajuta să-şi deschidă afaceri în mediul rural”, a spus ministrul Agriculturii. Constantin a declarat că, anul viitor, agricultorii din România vor beneficia de sprijinul la hectar similar cu cel din acest an şi că prin introducerea plăţii distributive se doreşte stimularea fermelor de familie şi a fermelor medii. „În anul 2015, dacă aplicăm o plată distributivă, pentru primele 30 de hectare se vor achita 177 de euro, cei cu suprafeţe mai mari de 30 de hectare urmând să primească o plată de 150 de euro pe hectar. Aceste plăţi vor creşte până în 2020, când vor ajunge la 197 de euro pentru primele 30 de hectare, iar ceilalţi - la 165 de euro pe hectar. Mi s-a părut important să aplicăm această plată distributivă pentru a încuraja fermele de familie şi fermele medii cu suprafeţe cuprinse între 5 şi 30 de hectare”, a arătat ministrul Agriculturii.