Sprijin pentru Geoană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PSD

Sprijin pentru Geoană

Politică 02 Martie 2010 / 00:00 328 accesări

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, ieri, că parlamentarii plecaţi din partid au dat dovadă de oscilaţie în comportament şi nici nu merită luaţi în seamă. În ceea ce priveşte imaginea PSD, Iliescu consideră că mult mai mult a fost afectată imaginea celor care au plecat. Iliescu a precizat că nu ştie dacă mai sunt parlamentari social-democraţi care ar intenţiona să demisioneze din partid şi a apreciat că actuala conducere a partidului nici nu ar trebui să încerce să îi convingă să rămână. “Dacă ei nu au această convingere să rămână în PSD, degeaba. Cu asemenea oameni nici nu trebuie să te străduieşti prea mult. Îşi dau măsura caracterului”, a declarat Iliescu. Preşedintele de onoare al PSD a participat, ieri, la şedinţa Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD, unde s-a votat o rezoluţie prin care partidul se angajează să îl susţină în continuare pe Mircea Geoană pentru funcţia de preşedinte al Senatului. “Nu vreau, atât cât sunt preşedinte al acestui partid, şi colegii mei au fost cu toţii de acord cu acest lucru, să repetăm greşeala din 2006, când am pierdut funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, care fusese obţinută prin voturile pe care oamenii le dăduseră pentru parlamentarii noştri”, a declarat preşedintele PSD, Victor Ponta. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, ieri, că apreciază gestul colegilor săi care i-au dat un vot de încredere pentru a ocupa în continuare această funcţie, menţionând că este vorba despre “respectarea unei reguli şi a unei normalităţi”. Preşedintele PSD a afirmat după şedinţa CExN că, în data de 11 martie, se va desfăşura Consiliul Naţional al partidului, care va propune şi o stragie social-democrată post-criză. De asemenea, Ponta a anunţat convocarea Conferinţei Naţionale a Seniorilor PSD, în data de 18 martie, precum şi a Ligii Naţionale a Aleşilor Locali, în aprilie.



12