Sprijin pentru statele membre afectate de criză

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PE

Sprijin pentru statele membre afectate de criză

Politică 10 Mai 2010 / 00:00 414 accesări

Deputaţii europeni au adoptat, săptămâna trecută, noi reguli care vor ajuta statele membre ale UE ale căror proiecte sunt cele mai afectate de criză, să acceseze mai rapid banii europeni. Ca răspuns la criza economică, instituţiile UE au convenit accelerarea fluxului de finanţare pentru proiecte din domeniul dezvoltării regionale şi simplificarea regulilor de implementare a fondurilor structurale pentru a oferi posibilitatea autorităţilor publice de a continua să investească în proiecte europene în ciuda constrângerilor bugetare. Una dintre măsuri este creşterea volumului plăţilor în avans, inclusiv pentru România. Parlamentul European a susţinut creşterea volumului plăţilor pentru proiecte din România, Ungaria, Letonia, Lituania şi Estonia. Aceste ţări s-au confruntat cu o scădere majoră a PIB-ului în urma recesiunii economice. Din acest motiv, ele vor fi eligibile pentru acordarea de plăţi în avans în 2010: 2% din Fondul Social European şi 4% din Fondul de Coeziune. Cursurile de formare profesională, stagiile de ucenicie pentru tineri şi proiectele pentru lucrări publice, care în mod normal s-ar fi încadrat doar pentru finanţare naţională, vor fi astfel eligibile pentru finanţare europeană. (M.D.)



12