A doua sesiune de depunere a proiectelor pentru Măsura 141 “Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă” din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, pentru care sunt alocate fonduri de 75 milioane euro, se va desfăşura în perioada 15 aprilie-14 mai 2010, a anunţat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). “Prin Măsura 141 se acordă sprijin public nerambursabil de 1.500 de euro/an/fermă de semi - subzistenţă. Sprijinul se acordă pentru o perioadă de cinci ani, unui singur membru al familiei, pentru aceeaşi exploataţie agricolă”, se arată într-un comunicat al MADR. Beneficiarii eligibili pentru sprijinul nerambursabil acordat prin Măsura 141 sunt persoanele fizice în vârstă de până la 62 de ani, neîmpliniţi la data depunerii cererii de finanţare, care desfăşoară activităţi economice, în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă este situată pe teritoriul ţării, este înregistrată în Registrul fermelor/Registrul agricol şi care comercializează o parte din producţia agricolă obţinută. Instituţia responsabilă de implementarea acestei măsuri este MADR, prin Direcţia Generală de Dezvoltare Rurală, care îndeplineşte funcţia de Autoritate de Management pentru PNDR. Depunerea proiectelor se va face la sediile Direcţiilor pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) judeţene.