Spulberat pe trecerea de pietoni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
"Era așa de vesel"

Spulberat pe trecerea de pietoni

Justiție 20 Septembrie 2014 / 00:00 953 accesări

Un bărbat de 59 de ani a ajuns joi seară, în stare gravă, la spital, după ce a fost lovit de o mașină. Nenorocirea s-a petrecut în jurul orei 20.00, în municipiul Constanța. Potrivit anchetatorilor, Teodor C., de 26 de ani, a condus un autoturism marca Volkswagen pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în banda numărul 3, dinspre zona Oxford către Tomis 3. Ajuns în apropierea City Park Mall, spun oamenii legii, tânărul a spulberat un pieton care traversa șoseaua pe trecere. În urma cumplitului impact, acesta a suferit răni grave. Martorii au sunat imediat la 112 și au cerut ajutorul autorităților. Un trecător i-a acordat victimei primul ajutor. În scurt timp, la locul accidentului au ajuns o ambulanță, dar și polițiștii de la Rutieră. Șoferul a fost testat cu aparatul Drager, iar oamenii legii au stabilit că acesta nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. Victima, George S., de 59 de ani, din Constanța, a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, în stare de comă. O tânără care a asistat la scenele de groază a povestit pe pagina sa de Facebook că bărbatul rănit doar ce se despărțise de câțiva prieteni... „Pe una dintre bănci, trei cavaleri tomnatici, veseli nevoie mare, își spuneau „la revedere“. În pași de dans și râzând cu poftă, unul dintre ei a trecut pe lângă mine și s-a angajat să traverseze strada. Câteva secunde mai târziu, am auzit o bușitură. Întorc capul din instinct și îl văd pe om în aer și apoi cum zace fără vlagă pe asfalt la doi-trei metri de trecerea de pietoni. Mi-a rămas zâmbetul lui întipărit clar în fața ochilor... Doamne, a plecat așa de vesel de pe bancă, fără să știe că merge în brațele morții... slabe șanse să fi scăpat cu viață...“, a scris tânăra. Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.



12