SREVNI (invers)

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

SREVNI (invers)

Eveniment 19 Noiembrie 2010 / 00:00 432 accesări

Am găsit partea bună a guvernărilor PDL! Pe mine, cel puţin, m-a făcut să retrăiesc una din bucuriile simple ale adolescenţei, dacă se poate spune că există aşa ceva. Mai ieri, mi-a amintit de cartea „Întrerupătorul”, de H. Salem, o parodie SF pe care am „devorat-o” râzând undeva pe la 16 ani... Un volum aiuritor despre o planetă „rebelă”, folosită de oamenii civilizaţi pe post de închisoare. Pentru că acea planetă avea prostul obicei de a-şi sista, din când în când, gravitaţia, generând haos total. O planetă pe care, dacă dădeai drumul la robinet, riscai să te trezeşti că îţi livrează gem în loc de apă, iar dacă îndrăzneai să comuţi întrerupătorul, te puteai trezi că îţi explodează casa sau că îţi porneşte televizorul. În acea carte, oamenii „încarceraţi” pe planeta rebelă, sătui de imprevizibil, plăteau bilet la teatru pentru ca, mai multe ore, să privească un „actor” citind ziarul în timp ce consoarta sa din „piesa de teatru” calcă oareşce rufe uitându-se totodată la televizor... Pe scurt, o lume cu susul în jos, care era hazlie tocmai prin prisma absurdului total pe care îl prezenta.

Am rememorat absurdul cărţii... Am zâmbit... Dar, gândindu-mă mai bine în ce s-a transformat România în ultimii ani... Salariaţii câştigă mai puţin decât pensionarii. Criza ne-a luat tuturor drepturile, mai puţin membrilor PDL, cărora le-a rămas dreptul de a-şi înzeci averile cu preţul înfometării celor mulţi. Poliţiştii au salariul aproape de două ori mai mic decât amenzile cele mai frecvente pe care le aplică. Iar zece medici câştigă lunar o remuneraţie cumulată care valorează cât o poşetă de-a Elenei Udrea. Mi-am amintit culoarea predominantă de pe coperta cărţii cu planeta închisoare... Era portocalie!

Taguri articol


12