Suntem obişnuiţi să facem haz de necaz, că doar suntem români. În România zilelor noastre, însă, glumele cu adresabilitate la „băieţii cu ochi albaştri” şi la ascultarea telefoanelor au devenit o obişnuinţă şi asta este cumplit, deoarece la baza bancurilor stă crunta realitate. Trăim într-o ţară care poate fi definită fără niciun dubiu ca „stat poliţienesc”, şi asta nu este doar o sintagmă. Cifre şi date concrete ce poartă antetul instituţiilor acestui stat o dovedesc. Concret, SRI interceptează de două ori mai multe persoane decât FBI, în condiţiile în care populaţia României este de 16 ori mai mică decât cea din SUA, iar o comparaţie între ameninţările teroriste de la ei şi cele de la noi (?) nu poate fi făcută întrucât nu există termenii, la propriu. Niciuna dintre prevederile atât de invocatei legi a siguranţei naţionale, pe baza căreia se eliberează mandatele pe bandă rulantă, nu a constituit, în România, obiectul vreunui dosar. În concluzie, în contextul larg al mecanismelor şi comportamentelor specifice serviciilor secrete în Europa şi peste Ocean şi al problemelor cu care se confruntă acestea, România nu poate fi definită decât ca „ţara aflată în stăpânirea serviciilor secrete”. De asemenea, potrivit cifrelor seci, „Big Brother”-ul nostru este mai tare decât cel al americanilor, deşi ei l-au inventat.

Inutil să reamintim că, în România, SRI a devenit sinonim cu „Big Brother”, un set de patru legi care imprimă în legislaţie un atac coordonat la libertăţile individului şi la însăşi ideea de „drept al omului”. Aşa cum arătam şi în alte ediţii ale cotidianului nostru, SRI-ul, unul dintre cele mai complexe aparate secrete care există la vedere din întreaga UE, dispune de un buget imens (fondul de salarii al angajaţilor SRI este cât întregul buget anual al serviciului similar german - Bundesamt fur Verfassungsschutz-BfV), de un număr secret de angajaţi (neoficial ar fi vreo 12.000, însă date oficiale despre numărul de salariați ai SRI şi SIE nu există, „din motive de securitate”; nemţii scriu pe site: 2.776 de oameni!) şi de puteri nelimitate (până şi în SUA, NSA şi FBI răspund în faţa FISC-ului - Foreign Intelligence Surveillance Court, care are sarcina de a tria cererile de supraveghere şi interceptare). Este unul dintre cele mai impresionante sisteme de ascultare, supraveghere şi control din întreaga UE, având conexiuni clare şi „la vedere” la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu care, de altminteri, colaborează strâns. Această forţă incredibilă, SRI, se plângea, prin vocea fostului său şef George Maior, împotriva Curţii Constituţionale a României, care a respins legile „Big Brother” ca fiind... neconstituţionale deoarece aduceau atingere drepturilor şi libertăţilor indivizilor. S-ar părea că asta nu i-a împiedicat să-şi vadă mai departe de... ascultat şi interceptat, sub oblăduirea (văduvită de sens, veţi vedea) unei alte legi, cea a siguranţei naţionale.

În ce priveşte entitatea însărcinată cu analizarea şi trierea cererilor de supraveghere şi interceptare, în România... practic, nu există. La noi, aprobarea cererii unui mandat de interceptare a devenit un lucru la fel de obişnuit ca semnarea condicii zilnice la început de program, ceea ce înseamnă că la masa puterii, lângă SRI şi DNA, şi-a ocupat locul şi Judecătorul (înţeles aici drept categorie simbolică), căci el este cel care aprobă, pe bandă rulantă, potrivit cifrelor livrate de însăşi instanţa supremă - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), mandatele cu pricina.

Cifre înspăimântătoare

Ca să înţelegeţi cu adevărat anvergura sarabandei acestor trei mari puteri care se ascund, doar de ochii publicului, sub umbrela „siguranţei naţionale”, vă prezentăm câteva date concrete, primite de luju.ro chiar de la sursă, ICCJ. Astfel, în fiecare zi lucrătoare, ICCJ emite câte 10 mandate de interceptare pe siguranţa naţională. La un simplu calcul, adică 8 ore de lucru pe zi, asta înseamnă mai mult de un astfel de mandat pe oră. Inutil să menţionăm proporţiile îngrijorătoare ale unei astfel de practici, ce conturează, pe fiecare statistică ce trece, mai clar dimensiunile „statului poliţienesc” instaurat de câţiva ani în România şi, mai mult, confirmă percepţia, devenită publică, potrivit căreia SRI-ul de acum „este pe anumite paliere chiar mai feroce decât Securitatea de dinainte de 1989”. Statistica pe care v-am prezentat-o vine în completarea Raportului de activitate al SRI, prezentat în Parlament în cursul săptămânii trecute şi despre care scriam că seamănă suspect de tare cu o dare de seamă a activităţii DNA, dar fără numele implicate în dosare. Cifrele vehiculate de SRI sunt aproape identice cu cele prezentate de ICCJ. Concluzia o trageţi dvs.

Concret, „numărul propunerilor admise de ICCJ în baza Legii nr. 51/1991 (legea de securitate naţională - n.r.), având ca obiect emiterea mandatelor de interceptare în baza securităţii naţionale, este 2.692 în anul 2014 şi 2.020 în anul 2015 (până la data de 30.09.2015, inclusiv)”, potrivit luju.ro. După cum arătam, la un calcul simplu, având termenii 22 de zile lucrătoare din lună şi un program de 8 ore pe zi, ICCJ a emis 224 de mandate pe siguranţa naţională în fiecare lună, câte 10 mandate pe siguranţa naţională în fiecare zi, adică mai mult de un mandat pe oră!

În logica evidenţei

Ţinând cont de statistica din 2015 (2020 de mandate până la finalul lunii septembrie), de cea din 2014 (2.692 de mandate, adică aceeaşi medie de 224 pe lună, adică tot câte 10 pe fiecare zi lucrătoare), de cea din 2013 (3.791 de mandate pe siguranţa naţională, adică o medie de aproximativ 15 mandate pe zi) şi de cea din 2012 (3.602 mandate, cu o medie puţin mai mică, aproape 14 pe cele 8 ore lucrătoare) - şi asta doar ca rămânem în apropierea istoriei recente - şi preluând informaţia din perspectiva unei evidenţe logice, până la 30 septembrie 2015, mult peste 12.000 de români sunt ascultaţi, de patru ani, cu mandat (desigur, unele dosare se închid, altele se află abia la început). Acestora li se vor adăuga, cu siguranţă, încă aproape 1.000 până la finalul anului şi tot aşa. O firească previziune: la o medie de 3.200 (să zicem) de mandate pe an, excluzând desigur, copiii, bătrânii şi anumite categorii sociale care, să zicem, nu pot constitui domeniul de interes al „ascultătorilor”, în următorii 10 ani, dacă situaţia nu se modifică radical, încă alţi 32.000 de români vor fi ascultaţi. Aceste cifre, cuplate de Legea siguranţei naţionale, pe care o tot invocă „marile puteri” mai sus menţionate, duc la concluzia că zecile de mii de români sunt interceptaţi degeaba, deoarece niciunul nu se face vinovat de ştirbirea suveranităţii, trădare de ţară, spionaj, atentate, furt de materiale radioactive etc.!

Şi altfel de mandate

În paralel cu mandatele de interceptare pe siguranţa naţională, ICCJ a emis şi aproape 1.500 de autorizaţii de interceptare sau înregistrare pentru infracţiuni de drept comun. Astfel, potrivit aceleiaşi surse, până la 22 septembrie 2015, au fost emise 1.463 de autorizaţii ale interceptărilor şi înregistrărilor. Statistica este, şi pentru acest caz, comparabilă cu cea din 2014.

Trăim într-o realitate... controlată

Acestea sunt cifrele ce dimensionează înspăimântătoarea realitate în care trăim, o realitate mai mult decât orwelliană. Dacă George Orwell ar fi trăit în zilele noastre, romanul său „1984“ ar fi redat o atmosferă mult mai cumplită.

Trebuie să menţionăm însă că lucrurile stau şi mai rău decât le-am prezentat până acum, întrucât DNA, DIICOT şi SIE au propriile cereri de mandate, legate de dosare sau... „suspiciuni rezonabile”. Aşa că putem dubla şi chiar tripla lejer acest număr deja exorbitant. Potrivit unui comentariu al fostului senator Sorin Roşca Stănescu, trimis redacţiei stiripesurse.ro, “cifrele sunt înspăimântătoare. Cu atât mai mult cu cât sursa lor este chiar raportul oficial al SRI. Este un uriaş semnal de alarmă. Care conţine însă, pentru cine nu este răuvoitor, şi un element pozitiv. Mi se pare important şi chiar semnificativ faptul că, sub conducerea lui Eduard Hellvig, SRI a acceptat cel puţin această transparenţă. Să ne ofere, negru pe alb, cifrele de natură să ne înspăimânte. Putem să-i cerem mai mult lui Eduard Hellvig? La modul ideal, da. Putem să-i cerem să pună capăt statului poliţienesc. Dacă suntem însă pragmatici, vom renunţa. Pentru că niciun şef al unui serviciu de informaţii din lume nu este dispus să renunţe, din propria initiaţivă, la o serie de avantaje. Nu de alta, dar probabil că l-ar anatemiza subordonaţii. Dacă trebuie să se schimbe ceva, atunci schimbarea trebuie să vină din altă parte. Fie de la Parlament, fie de la Instituţia Prezidenţială (...)”.

Nu mai era nevoie de o altă comparaţie care să scoată în evidenţă monstruozitatea sistemului opresiv din România, căci cifrele prezentate până acum spun totul. Însă o analiză a activităţii americanului FBI şi a românescului SRI pur şi simplu trebuie prezentată. Concret, avem o populaţie de 16 ori mai mică decât SUA, iar SRI-ul nostru ascultă pe „securitate naţională” de 2 ori mai multe telefoane ca FBI, arată un studiu realizat de Romanian Community Coalition. Aşadar, în 2014, SRI a făcut 2.469 de interceptări pe securitate naţională la o populaţie de 20 de milioane de locuitori, în timp ce FBI a făcut 1.416 interceptări pe o lege similară, la o populaţie de 319 milioane. Diferenţa se menţine, ba chiar creşte pentru statisticile din ceilalţi ani. Vi le prezentăm pe scurt: 2013: SRI (3.701) - FBI (1.588); 2012: SRI (3.405) - FBI (1.789); 2011: SRI (3.418) - FBI (1676); 2010: SRI (3.114) - FBI (1.511). Şi lista poate continua... cu o singură excepţie: anul 2006, când FBI a avut 2.181 de mandate, iar SRI doar 2.022. Probabil că erau în plin proces de angajare...

Potrivit datelor furnizate de rapoartele SRI, în ultimii 10 ani, totalul interceptărilor făcute de SRI a crescut cu 700%. Luând în calcul atât interceptările pe securitate naţională, cât şi cele cerute de DNA, parchete şi alte instituţii, de la 6.370 de interceptări, în 2005, s-a ajuns, în 2014, la 44.759 de interceptări.

SRI - suveran în România, FBI răspunde în faţa... FISC-ului

Reamintim că numărul de interceptări făcute de SRI pe „securitate naţională” sunt făcute în baza Legii 51/1991 şi au ca obiect infracţiuni ce intră în categoria spionaj, trădare, ameninţări teroriste. Dacă aruncăm o banală privire peste umăr, în trecutul apropiat, vom observa că niciuna dintre ameninţările enumerate în lege (o puteţi consulta în ediţia online a cotidianului nostru, la finalul acestui material) nu a constituit obiectul vreunui dosar în istoria recentă. Şi este greu de crezut că ar exista şi este ţinută la secret, dacă ţinem cont de rapiditatea cu care DNA inundă spaţiul public cu informaţii care ar trebui să fie... secrete.

În SUA, interceptările legate de spionaj şi terorism sunt făcute de FBI în baza legii Foreign Intelligence Surveillance Act (FISA, pusă în aplicare de FISC), dată în 1978. Aceeaşi lege prevede că Departamentul de Justiţie al SUA trebuie să dea un raport anual în faţă Congresului, unde să relateze câte cereri de interceptare s-au făcut în baza acestei legi. Nici aici nu putem trece sub tăcere o scurtă analiză comparată. Trebuie doar să ne aducem aminte de cum s-au prezentat şefii SRI în faţa Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI din cadrul Senatului, despre cum n-a avut nimeni curaj să-i întrebe... ceva şi despre aroganţa cu care s-au comportat.

Care sunt ameninţările la adresa siguranţei naţionale a României?

Printre ameninţările la adresa siguranţei naţionale a României, pentru care au fost emise de către ICCJ 2.692 de mandate în anul 2014 şi 2.020 în anul 2015 (până la data de 30.09.2015, inclusiv), aşa cum sunt menţionate în Legea 51/1991, regăsim: acţiuni care vizează suprimarea independenţei şi indivizibilităţii statului român, provocarea de război sau înlesnirea ocupaţiei militare, trădarea ori actele teroriste.

Potrivit articolului 3 din Legea 51/1991, Legea siguranţei naţionale, „constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României următoarele:

a) planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau ştirbirea suveranităţii, unităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român;

b) acţiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de război contra ţării sau de război civil, înlesnirea ocupaţiei militare străine, aservirea faţă de o putere străină ori ajutarea unei puteri sau organizaţii străine de a săvârşi oricare din aceste fapte;

c) trădarea prin ajutarea inamicului;

d) acţiunile armate sau orice alte acţiuni violente care urmăresc slăbirea puterii de stat;

e) spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, procurarea ori deţinerea ilegală de documente sau date secrete de stat, în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora sau în orice alt scop neautorizat de lege, precum şi divulgarea secretelor de stat sau neglijenţa în păstrarea acestora;

f) subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale;

g) acţiunile prin care se atentează la viaţa, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcţii importante în stat ori a reprezentanţilor altor state sau ai organizaţiilor internaţionale, a căror protecţie trebuie să fie asigurată pe timpul şederii în România, potrivit legii, tratatelor şi convenţiilor încheiate, precum şi practicii internaţionale;

h) iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste, care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept;

i) actele teroriste, precum şi iniţierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activităţi al căror scop îl constituie săvârşirea de asemenea fapte;

j) atentatele contra unei colectivităţi, săvârşite prin orice mijloace;

k) sustragerea de armament, muniţie, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice din unităţile autorizate, contrabanda cu acestea, producerea, deţinerea, înstrăinarea, transportul sau folosirea lor în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, precum şi portul de armament sau muniţie, fără drept, dacă prin acestea se pune în pericol siguranţa naţională;

l) iniţierea sau constituirea de organizaţii sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfăşurării vreuneia din activităţile enumerate la lit. a) - k), precum şi desfăşurarea în secret de asemenea activităţi de către organizaţii sau grupări constituite potrivit legii”.

Citeşte şi:

Raportul SRI, dare de seamă asupra activităţii DNA pe 2014?

Procesul care ar putea arunca în aer interceptările SRI

Big Brother”, neconstituţional la pachet: Legea securităţii cibernetice, taxată de CCR