SRI, la bilanţ

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Analiză

SRI, la bilanţ

Politică 07 Martie 2012 / 00:00 416 accesări

Deputatul democrat liberal Mihai Stănişoară a declarat că încercările de influenţare a deciziei strategice în beneficiul unor interese private, criza economică, traficul de influenţă, corupţia sau evaziunea fiscală s-au numărat printre principalele provocări cărora a trebuit să le facă faţă SRI în 2011. Fostul ministru al Apărării, în prezent membru al Comisiei parlamentare de control asupra activităţii SRI, a vorbit, într-un interviu, despre activitatea SRI în ultimul an şi despre cele mai mari provocări la care Serviciul de Informaţii a trebuit să facă faţă, inclusiv în relaţiile cu serviciile omoloage din NATO şi UE. „Deşi s-au obţinut unele rezultate, vizibile în domeniul evaziunii şi contrabandei cu ţigarete şi alcool, mai sunt multe de făcut. Din discuţiile cu ofiţerii SRI, a reieşit necesitatea unei mai bune prioritizări a obiectivelor, în sensul concentrării pe cazurile de evaziune de mare amploare, astfel încât resursele să nu fie disipate în acţiuni care vizează mica evaziune, cea „de la colţ de stradă””, a mai declarat Stănişoară.

Taguri articol


12