SSC Farul a bătut palma cu mijlocașul Tudorică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Liga a 3-a la fotbal

SSC Farul a bătut palma cu mijlocașul Tudorică

Sport 11 Ianuarie 2018 / 16:22 5339 accesări
Georges Muzaca, director de relații publice la SSC Farul Constanța: „Richardo Mihalache vrea să vină la noi, așa că negociem cu Axiopolis Cernavodă pentru un transfer”

Georges Muzaca, director de relații publice la SSC Farul Constanța: „Richardo Mihalache vrea să vină la noi, așa că negociem cu Axiopolis Cernavodă pentru un transfer”

Așa cum am mai anunțat, echipa de fotbal SSC Farul Constanța și-a programat reunirea lotului pentru luni, ora 14.00, la Stadionul „Farul”. Săptămâna viitoare, jucătorii antrenați de Petre Grigoraș vor demara pregătirile pentru returul Ligii a 3-a, acolo unde SSC Farul ocupă locul al doilea în clasament, la două puncte de liderul AFC Progresul 1944 Spartac. Staff-ul tehnic are în vedere efectuarea a două stagii centralizate de pregătire, unul la Constanța și unul în străinătate.

Până la reunire, conducerea clubului depune toate eforturile pentru întărirea lotului, din care, comparativ cu turul campionatului, nu mai fac parte Costel Nițescu, Sebastian Agache și Ciprian Milea. Toți și-au reziliat contractele pe cale amiabilă, primul din cauza unei accidentări. Foarte probabil, de la SSC Farul va pleca și Cătălin Mazilu.

La capitolul jucători noi, sigură este venirea unui mijlocaș central de la FC Voluntari, Marius Cătălin Tudorică (24 de ani), care și-a reziliat contractul cu echipa de Liga 1. Se mai negociază cu Alin Cârstocea (25 de ani), un mijlocaș care a crescut la Elpis Constanța, apoi a evoluat la Viitorul Constanța, FC Voluntari, Poli Timișoara și FC Botoșani. În tur, a jucat pentru UTA, în Liga a 2-a. De asemenea, în vizorul constănțenilor se mai află fundașul central Ionuț Neag (24 de ani, fost la Universitatea Cluj, Petrolul Ploiești sau Gaz Metan Mediaș), care și-a reziliat recent contractul cu Juventus București. Ultimii doi vor da un răspuns până săptămâna viitoare. Ar mai fi posibil și transferul unui atacant de la Voluntari, Adrian Voicu (25 de ani), dacă acesta nu va fi păstrat în lot de echipa din Liga 1.

„Negociem cu Axiopolis Cernavodă pentru Richardo Mihalache, dar există acel litigiu cu Înainte Modelu, fostul său club, care a cerut o indemnizație de formare-promovare. Jucătorul vrea să vină la noi, rămâne de văzut ce va mai fi”, a declarat Georges Muzaca, director de relații publice la SSC Farul Constanța.

Citește și:

SSC Farul își va relua pregătirile luni

SSC Farul nu depune armele în privința mărcii FC Farul

Sumă record pentru palmaresul, sigla și culorile FC Farul!

Taguri articol


12