SSC Farul a cedat în faţa Astrei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal

SSC Farul a cedat în faţa Astrei

Sport 27 Ianuarie 2019 / 20:36 1299 accesări
Nicolae Moise a înscris golul de onoare al Farului în partida de duminică (sursa foto: Facebook FC Farul Constanţa)

Nicolae Moise a înscris golul de onoare al Farului în partida de duminică (sursa foto: Facebook FC Farul Constanţa)

SSC Farul Constanţa a susţinut duminică, la Giurgiu, un meci amical cu Astra, la finalul partidei formaţia din prima ligă câştigând cu scorul de 4-1. Golul Farului a fost înscris de atacantul Nicolae Moise, în minutul 68, din lovitură de la 11 metri, la scorul de 3-0 pentru Astra. Antrenorii Petre Grigoraș și Marian Dinu au fost interesaţi mai puţin de scor şi mai mult de modul în care jucătorii aflaţi în probe pot face faţă cerinţelor din eşalonul secund, astfel încât lotul să fie definitivat până la plecarea în cantonamentul din Antalya, programată vineri.

„A fost un test extrem de util în compania unei echipe din prima ligă. Ne-am edificat asupra potenţialului unora dintre jucătorii aflaţi în probe, într-un meci pe un teren foarte bun, împotriva unui adversar foarte bun”, a spus antrenorul Petre Grigoraş.

Au evoluat pentru Farul în meciul amical cu Astra: Avram - Sabageanu, Antoche (de la Petrolul Ploieşti), Ispas, Juncu - M. Doumbia, Iani - Fotescu, G. Păun, C. Zamfir - N. Moise. Au mai jucat: M. Popa - Mihaiu, Gavrilă, Arif, Bolojan, Cojocaru, Dumitraşcu (revenit în lot) și Pacionel.



12