SSC Farul amenință supremația Săgeților

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ediția a 27-a a Trofeului „Telegraf“

SSC Farul amenință supremația Săgeților

Sport 05 Ianuarie 2018 / 17:44 4506 accesări

În turneul „ultra” old-boys s-a înscris și campioana en titre - Vertiroll Vulturii Cazino Constanța

În turneul „ultra” old-boys s-a înscris și campioana en titre - Vertiroll Vulturii Cazino Constanța

Din nou aglomerație mare la înscrieri la ediția a 27-a Trofeului „Telegraf” la fotbal în sală, cel mai vechi turneu de acest gen din țară rezervat veteranilor. SSC Farul s-a înscris în competiție cu un obiectiv clar - cucerirea trofeului și intrarea în palmaresul Trofeului „Telegraf”. De fapt SSC Farul a anunțat și lotul de jucători cu care va participa la competiția care va începe pe data de 13 ianuarie. Clubul Sportiv Orășenesc Murfatlar și Oportun Mangalia au înscris echipe la ambele turnee, în timp ce UDTTMR Valea Dacilor va debuta la turneul principal. De asemenea, în turneul „ultra” old-boys s-a înscris campioana en titre - Vertiroll Vulturii Cazino Constanța, care-și dorește să repete prestația de anul trecut. În turneul principal vor participa echipele: NGM Inter Năvodari, VDT Construct Constanța, Athletic Club 1973 Constanța, Store Constanța, FC Constanța, AS Cariocas Constanța, ASC Săgeata Stejaru, Chimpex Constanța, AS FCS Old-Boys 2017 Năvodari, FC Amicii Constanța, Săgeata Stejaru, Voința Valu lui Traian, Macedonia Ovidiu, CSO Murfatlar, CS Agigea, Tomis Reyna Construct Constanța, Oportun Mangalia, SSC Farul Constanța, UDTTMR Valea Dacilor și Telegraf.

În turneul „ultra” old-boys vor evolua formațiile: ASC Săgeata Stejaru, Săgeata Stejaru, AS Real Năvodari, CSO Murfatlar, CS Mihail Kogălniceanu, Oportun Mangalia, Vertiroll Vulturii Cazino Constanța și Telegraf.

Ediția a 27-a a Trofeului „Telegraf” va debuta sâmbătă, 13 ianuarie, la Sala Sporturilor, ședința tehnică urmând să fie organizată miercuri, 10 ianuarie.

Trofeul „Telegraf” este organizat de cotidianul „Telegraf” și Asociația Județeană de Fotbal Constanța, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța.

Iată în continuare Regulamentul ediţiei din anul 2018:

@ Trofeul „Telegraf“ la fotbal în sală este o competiţie particulară deschisă - cu precădere - echipelor rezidente în zona Dobrogea.

@ Au drept de joc în turneul principal numai cei născuţi până la data de 31 decembrie 1983 (inclusiv). La turneu nu pot evolua jucătorii activi care participă în Liga 1, Liga a 2-a şi Liga a 3-a de fotbal și în campionatele de fotbal din străinătate (primele trei eşaloane), precum şi în Campionatul Naţional de fotbal în sală (Liga 1 şi Liga a 2-a) și în campionatele de fotbal în sală din străinătate (primele două eşaloane) sau care au jucat în aceste campionate în anul 2017. La turneul principal pot evolua jucătorii activi născuți până la data de 31 decembrie 1978 (inclusiv).

@ În turneul „ultra” old-boys au drept de joc numai cei născuți până la data de 31 decembrie 1973 (inclusiv).

@ Angajaţii „Telegraf“ şi Neptun TV vor fi exceptaţi de la condiţiile de vârstă, dar nu pot evolua decât la echipa Telegraf.

@ Partidele se vor desfăşura conform Legilor jocului de Fotbal în Sală, cu următoarea excepţie: faulturile nu se contabilizează. De asemenea, când Regulamentul de Fotbal în Sală intră în contradicţie cu regulamentul competiţiei, se acceptă prevederile din acest regulament.

@ Terenul de joc are dimensiunile terenului de handbal, autul urmând a se executa cu piciorul.

@ Fiecare meci va avea două reprize a 20 de minute, cu pauză de 3 minute. În cazul meciurilor eliminatorii, dacă rezultatul se menţine egal după cele 40 de minute regulamentare, se joacă prelungiri - două reprize a câte 5 minute fiecare; dacă egalitatea persistă, se apelează la loviturile de departajare, câte 3 de fiecare echipă. La executarea loviturilor de departajare pot participa toţi jucătorii înscrişi pe foaia de arbitraj.

@ Echipele din teren vor fi alcătuite din 5 jucători şi 1 portar; lotul poate conţine maximum 20 de jucători, cu condiţia să fie anunţat până la primul joc pe o listă care să cuprindă: numele şi prenumele jucătorilor, anul naşterii şi semnătura fiecărui jucător, iar această listă să fie semnată şi parafată de un medic şi de reprezentantul echipei. Delegatul echipei va înmâna organizatorilor și copiile actelor de identitate ale jucătorilor înscriși pe tabel. Orice modificare ulterioară a listei nu va fi admisă, iar un jucător nu poate evolua decât la o singură formaţie. Jucătorii sunt obligaţi să deţină asupra lor un act de identitate oficial (B.I., C.I. sau paşaport), pentru a se putea rezolva imediat eventualele contestaţii. În caz de nerespectare a acestor condiţii, echipa care va încălca regulamentul va pierde automat meciul respectiv, iar la o a doua abatere poate fi exclusă din competiţie.

@ Un jucător eliminat într-o partidă poate fi înlocuit de un coechipier în acea partidă, după ce echipa împotriva căreia s-a dictat sancţiunea a jucat 5 minute în inferioritate numerică, indiferent dacă s-a marcat sau nu vreun gol. Jucătorul eliminat este suspendat automat pentru partida următoare, Comisia de Organizare a competiţiei urmând să decidă dacă suspendarea se măreşte la mai multe etape, în funcţie de gravitatea faptei care a dus la eliminare.

@ Contestaţiile, însoţite de taxa de contestaţie, se pot depune după partidă, în cel mult 15 minute, depăşirea acestui termen ducând la anularea contestaţiei. Contestaţia se face pe un singur jucător în parte.

@ Orice altă problemă ivită în turneu, care nu poate fi rezolvată conform acestui regulament, va fi tratată separat de Comisia de Organizare a competiţiei.

@ Câştigătoarea turneului principal va primi Trofeul “Telegraf”, care este transmisibil.

@ Achitarea taxei de înscriere în competiţie înseamnă acordul necondiţionat cu regulamentul prezentat anterior.

Citește și:

S-a completat careul de ași de anul trecut

Campioana en titre își va apăra trofeul în turneul principal

Prima zi de înscrieri din... 2018 la Trofeul „Telegraf”



12