SSC Farul, examen dificil la Snagov

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a 2-a, etapa a 4-a: SPORTUL SNAGOV - SSC FARUL CONSTANȚA

SSC Farul, examen dificil la Snagov

Sport 24 August 2018 / 15:45 1906 accesări
Marius Tudorică, Andreas Iani, antrenorul Ion Barbu şi Rafael Licu speră ca SSC Farul să revină cu punct sau puncte de la Snagov

Marius Tudorică, Andreas Iani, antrenorul Ion Barbu şi Rafael Licu speră ca SSC Farul să revină cu punct sau puncte de la Snagov

SSC Farul Constanța va susține duminică, de la ora 11.00 (în direct la Digi Sport 1 și Telekom Sport 1), partida cu Sportul Snagov, din etapa a patra a Ligii a 2-a la fotbal, una care se anunță dificilă pentru echipa constănțeană. În ciuda problemelor existente la club, jucătorii pregătiți de Ion Barbu vor încerca să obțină un rezultat pozitiv în confruntarea cu o echipă neînvinsă în primele trei etape, mai ales că SSC Farul a pierdut ultimele două partide susținute.

„Ştim că va fi un meci greu şi sperăm să luăm punct sau puncte. Trebuie să ne mobilizăm, aşa cum sunt lucrurile aici, să muncim, să ne vedem de treaba noastră. Am lucrat în ultima perioadă şi ne simţim mai pregătiţi” - Rafael Licu.

„Duminică întâlnim un adversar dificil, nu a pierdut în acest debut de campionat şi cu toate problemele pe care le avem încercăm să avem o evoluţie cât mai bună, să jucăm fotbalul pe care îl dorim şi să scoatem punct sau puncte. Chiar dacă trecem printr-o perioadă nu tocmai OK încercăm să ne motivăm de la antrenament la antrenament, să ne pregătim cât mai bine şi să acumulăm. Chiar dacă nu am făcut o pregătire organizată, chiar dacă au fost foarte multe probleme la club, sperăm să le depăşim şi să facem o figură frumoasă duminică. Au fost multe schimbări la echipă, din nucleul de anul trecut au rămas mai rămas doar câţiva jucători. Sperăm să facem un grup cât mai puternic şi să facem o figură cât mai frumoasă în acest sezon” - Andreas Iani.

„Sperăm să facem un joc cât mai bun, să ne bucurăm de fotbal şi vom vedea la sfârşit ce rezultat va fi. Sincer, nu vorbim prea multe lucruri despre situaţia actuală. Nici nu ştim foarte multe. Sunt alţi oameni care se ocupă de chestiile acestea şi ei trebuie să se descurce. La fiecare meci ne dorim să obţinem victoria. Important e să ieşim un pic din pasa asta proastă în care am intrat, măcar să jucăm un fotbal mai bun. Dacă vom şi câştiga, ar fi extraordinar” - Marius Tudorică.

„Venim după trei meciuri, primul câştigat pe teren propriu, la Ovidiu, după care au urmat încă două meciuri nereuşite, două înfrângeri. Întâlnim acum o echipă care nu a pierdut, are şapte puncte. Dacă acum facem deplasarea nu mergem ca mielul la tăiere. Mergem să facem un joc bun şi să scoatem punct sau puncte” - Ion Barbu, antrenor principal.

Programul celorlalte meciuri ale etapei - vineri, 24 august, ora 18.00: Metaloglobus Bucureşti - ACS Petrolul 52 Ploieşti (în direct la Digi Sport 1 și Telekom Sport 1); sâmbătă, 25 august, ora 11.00: Luceafărul Oradea - ACS Poli Timişoara, ACS Energeticianul - Aerostar Bacău, Pandurii Tg. Jiu - CS Mioveni, CS Baloteşti - Daco-Getica Bucureşti, Academica Clinceni - Dacia Unirea Brăila, UTAArad - Ripensia Timişoara (în direct la Digi Sport 1 și Telekom Sport 1), ora 13.30: Chindia Târgovişte - FC Argeş (în direct la Digi Sport 1 și Telekom Sport 1); duminică, 26 august, ora 13.30: ASU Poli Timişoara - AS FC Universitatea Cluj (în direct la Digi Sport 1 și Telekom Sport 1). Clasament: 1. Chindia 9p (golaveraj: 5-1), 2-4. Snagov, Petrolul şi FC Argeş 7p (5-1), 5. Clinceni 6p (10-3), 6. U. Cluj 6p (6-2), 7. Energeticianul 6p (6-4), 8. Mioveni 6p (5-3), 9. Ripensia 4p (6-6), 10. UTA 4p (4-4), 11. Pandurii 4p (3-3), 12. ACS Poli 4p (6-8), 13. SSC FARUL 3p (7-9), 14. Daco-Getica 3p (3-8), 15. Dacia Unirea 2p (3-4), 16. Luceafărul 2p (2- 6), 17. ASU Poli 1p (1-3), 18. Aerostar 1p (1-4), 19. Metaloglobus 1p (1-5), 20. Baloteşti 0p (0-8).



12