Sâmbătă, în etapa a doua din Liga a IV-a la fotbal, stadionul „CFR” a găzduit întâlnirea dintre formațiile CFR Constanţa și SSC Farul Constanța. A fost un duel echilibrat doar în prima jumătate de oră a partidei, perioadă în care gazdele au rezistat din punct de veder fizic, după care jucătorii antrenați de Ion Barbu și Gică Mina s-au impus fără probleme. Atacantul Alin Mazilu a reușit o dublă până la pauză, în minutele 24 și 45, iar mijlocașul Cezar Beșleagă a înscris și el de două ori în repriza a doua, în minutele 63 și 65. Șicu a ridicat scorul la 5-0 în minutul în minutul 75, pentru ca rezultatul final, 6-0 pentru SSC Farul, să fie stabilit de Alexandru Grigoraș, în minutul 85.
Au evoluat următoarele echipe - CFR (antrenor Iulian Bărăitaru): Oarză - Popovici, Blăniță, Chiru (cpt.), Eracai - Calagi, Clement - Talașman, Avram, G. Nicolae - Mocanu, au mai jucat: Rusnacenco, Arău, Stroe și A. Zaharia; SSC Farul (antrenor Ion Barbu): Vl. Neagu - Răvoiu, Fl. Pătraşcu (cpt.), Bumbac - Șicu, Amet Enghin, Ochia, D. Popa, Beşleagă - Al. Grigoraş, Mazilu, au mai jucat: Elisei, Măgureanu, Ion Barbu şi I. Iacob. Partida a fost arbitrată la centru de Adrian Stângă.
În etapa viitoare, programată marți, 30 august, SSC Farul va susține primul meci pe teren propriu din actualul campionat. De la ora 18.00, pe terenul „ITC” din Complexul Sportiv Badea Cîrțan, echipa antrenată de Ion Barbu va întâlni formația Avântul Comana.