„Stabat Mater” a deschis Festivalul Muzicii şi Dansului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dublă sărbătoare la TNOB

„Stabat Mater” a deschis Festivalul Muzicii şi Dansului

Cultură 16 Octombrie 2012 / 00:00 530 accesări

Teatrul Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski” a deschis cea de-a XXXVIII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului, duminică seară, cu o lucrare impresionantă din repertoriul lui Gioachino Rossini, „Stabat Mater”. Prin acest dar special oferit melomanilor în debutul ediţiei 2012 a celui mai longeviv festival de gen din ţară, TNOB „Oleg Danovski” respectă tradiţia de a prezenta în program lucrări de rezistenţă din repertoriul vocal-simfonic. De această dată, instituţia a optat pentru o lucrare vocal-simfonică din sfera sacrului, faţă de ediţiile precedente, când faimoasa cantată profană „Carmina Burana”, de Carl Orff, ţinea capul de afiş al manifestării.

Sub bagheta tânărului dirijor clujean Cristian Sandu au evoluat, spre bucuria melomanilor, orchestra şi corul TNOB, alături de soprana Ala Cheptini, mezzosoprana Oana Andra, tenorul Virgil Profeanu din Bucureşti şi bassul sârb Dragoljub Bajic.

Aplauzele sincere şi călduroase din final, care nu mai conteneau, au demonstrat că darul oferit de artiştii constănţeni şi invitaţii săi a fost pe placul publicului prezent în sală.

„LACUL LEBEDELOR”, ANULAT Următorul eveniment din agenda festivalului, opera „Aida”, de Verdi, va avea loc abia sâmbătă, în condiţiile în care reprezentaţia de joi a capodoperei ceaikovskiene, „Lacul lebedelor”, a fost anulată. După cum se arată într-un comunicat al TNOB, spectacolul care trebuia să fie susţinut de Ansamblul de Balet din Kiev a fost suspendat „din motive obiective şi independente de voinţa noastră”. Cei care şi-au cumpărat deja bilete sunt aşteptaţi să recupereze contravaloarea lor la casa de bilete, situată în incinta teatrului.

„AIDA”, SÂMBĂTĂ După întâlnirea de sâmbătă cu „Aida”, sub bagheta dirijorului bucureştean Tiberiu Soare, publicul este aşteptat la celelalte zece întâlniri muzicale sau în paşi de dans incluse în programul Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului, până pe 11 noiembrie. „Vă aşteptăm, aşa cum v-am obişnuit, cu premiere minunate, cu invitaţi de seamă şi cu spectacole strălucitoare, toate acestea menite să vă ţină aproape de noi, artiştii care vă iubesc şi vă preţuiesc prezenţa în sala de spectacol”, li se adresează directorul TNOB, Daniela Vlădescu, celor care iubesc muzica şi dansul, deopotrivă.



12