Stabilirea capitalei regionale e treabă grea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mircea Duşa:

Stabilirea capitalei regionale e treabă grea

Administrație 22 Mai 2013 / 00:00 511 accesări

Dezbaterile şi discuţiile privind procesul regionalizării continuă. Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, vicepreşedinte al PSD, crede că în stabilirea capitalei de regiune trebuie avute în vedere toate criteriile, pornind de la cele economice şi administrative, dar şi de la ceea ce doresc cetăţenii. „Toate trebuie stabilite astfel încât odată creat centrul de regiune să nu bulverseze sistemul administrativ din regiunea respectivă“, a declarat Duşa. Ministrul a apreciat că procesul privind regionalizarea este unul complex şi de durată, menţionând că sunt multe propuneri şi multe analize făcute. „Chestiunea de principiu legată de atribuţii este aceea de a descentraliza multe atribuţii ale administraţiei centrale spre administraţia regională, care, considerăm că este mai aproape şi poate să gestioneze mult mai bine problemele. Nu ştiu câte judeţe vor fi până la urmă într-o regiune - cinci, şase, şapte sau poate mai puţine“, a declarat ministrul. El a apreciat că, odată cu descentralizarea atribuţiilor pe regiuni, trebuie să aibă loc şi descentralizarea financiară. „Nu poate exista una fără cealalată“, a subliniat Duşa. Liderul social-democrat a explicat că se va opune vehement unei regionalizări pe criterii etnice, adăugând că nici nu crede că poate fi vorba despre o asemenea regionalizare şi descentralizare. Declaraţiile ministrului au venit în contextul în care au existat voci care recomandau ori, mai bine zis, şi-ar dori ca în realizarea procesului de regionalizare să se ţină cont de criteriul etniei, idee care a fost respinsă din start de autorităţile centrale.



12