Stagii de adaptare profesională pentru absolvenţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Stagii de adaptare profesională pentru absolvenţi

Social 16 Noiembrie 2012 / 00:00 370 accesări

Potrivit unui proiect de lege iniţiat de reprezentanţii Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), absolvenţii cursurilor de învăţământ superior ar putea fi obligaţi să facă stagii de adaptare profesională, în scopul asigurării tranziţiei de la sistemul de educaţie la piaţa muncii. Perioada de stagiu se va putea organiza la debutul în profesie, o singură dată, după fiecare formă de învăţământ de nivel superior absolvită. Proiectul prevede că stagiul se va desfăşura în baza unui program aprobat de angajator, la propunerea conducătorului compartimentului în care stagiarul îşi desfăşoară activitatea. Programul va cuprinde planificarea activităţilor care urmează să fie desfăşurate, în funcţie de nivelul cunoştinţelor teoretice şi de deprinderile practice care trebuie dobândite pe parcursul perioadei de stagiu. „Activitatea stagiarului se face în baza contractului de adaptare profesională. Este interzisă utilizarea stagiarilor la prestarea altor activităţi şi/sau exercitarea altor atribuţii în afara celor care au ca obiect adaptarea profesională”, se arată în proiectul de act normativ. Activitatea stagiarului se va desfăşura sub îndrumarea unui formator din cadrul aceluiaşi compartiment în care acesta îşi va desfăşura activitatea. Persoana desemnată trebuie să fie dintre salariaţii calificaţi, cu o experienţă profesională de cel puţin doi ani în domeniul în care urmează să se realizeze stagiul. Proiectul de lege a fost supus, ieri, dezbaterii publice.



12