Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că Victor Athanasie Stănculescu a trimis o cerere de graţiere la Preşedinţie, la care Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ, şeful statului precizând că va mai analiza ce decizie ia pentru că nu ştie încă de ce acesta a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Vorbind despre Revoluţia din 1989, preşedintele Băsescu a menţionat că singurul condamnat este fostul general Victor Athanasie Stănculescu. Anterior, preşedintele a afirmat că politicienii ar trebui să \"închidă\" dosarul Revoluţiei, iar stabilirea celor întâmplate atunci să revină cercetătorilor şi istoricilor, cărora să li se pună la dispoziţie şi acele documente care încă sunt ţinute ascunse: „Eu am văzut Revoluţia de la Constanţa, am înţeles-o aşa cum am văzut-o la televizor atunci şi am reînţeles-o în ultima vreme. Nu m-aş pronunţa”. Conform Constituţiei, între atribuţiile preşedintelui se regăseşte şi graţierea individuală.